Povestea lui Daniel – Pacea fie asupra sa

Ibn Abu Ad-Dunia a relatat de la Abdullah bin Abu Hudhail că Nabucodonosor a prins doi lei şi i-a băgat într-o groapă. Apoi l-a adus pe Daniel şi l-a aruncat acolo alături de cei doi lei înfometaţi, însă aceştia nu s-au năpustit asupra lui. A rămas o vreme în acea groapă şi i s-a făcut foame. Atunci Allah i-a revelat lui Ieremia, care se găsea în Siria: „Pregăteşte nişte hrană şi apă pentru Daniel.” Ieremia a zis: „Stăpâne! Eu sunt în Siria şi Daniel se află în Babilon!” Atunci Allah a grăit: „Fă ce Ţi-am poruncit Noi să faci şi Noi vom trimite pe cineva care te va lua pe tine împreună cu mâncarea pe care ai pregătit-o.” A făcut ceea ce i se poruncise, apoi Allah a trimis pe cineva ce l-a purtat până ce a ajuns la acea groapă. Când l-a văzut, Daniel a zis: „Cine este?” El a răspuns: „Sunt Ieremia.” Daniel l-a întrebat: „Ce te-a adus aici?” El a răspuns: „Domnul tău m-a trimis la tine?” „Şi-a amintit Domnul meu de mine?” Şi răspunsul a fost pozitiv. Atunci Daniel a zis: „Slăvit fie Allah, Cel ce nu îi uită pe cei ce-L pomenesc! Slăvit fie Allah, Cel ce răspunde la rugile celor ce-L cheamă! Preamărit fie Allah, Cel ce nu-i lasă deoparte pe cei ce îşi pun nădejdea în El şi Cel ce-i răsplăteşte prin răbdare, Cel ce îndepărtează pedeapsa după o perioadă grea. Preamărit fie de asemenea Allah, Cel care ne salvează atunci când suntem dezamăgiţi de faptele noastre şi ne dă speranţă atunci când nu se mai întrevede nici una pentru noi.” Khalid bin Dinar a relatat de la Abul-Alia următoarele: „Atunci când am invadat Tastur, am găsit printre comorile lui Hurmuzan un pat pe care era întins un bărbat, cu o Scriptură lângă capul său. Am dus Scriptura califului Omar bin Al-Khattab. Acesta l-a chemat pe Ka’b să o tălmăcească în limba arabă, iar eu am fost primul arab care a citit-o. Am citit-o aşa cum citesc Coranul. Khalid a spus: „I-am spus lui Abul-Alia: «Ce era în acea Scriptură?» El a răspuns: «Istorisirile voastre, treburile voastre, intonaţia voastră şi ceea ce urmează să se întâmple.» Eu am zis: «Ce vei face cu acel om?» El a răspuns: «Vom săpa în timpul zilei treisprezece morminte diferite şi îl îngropăm noaptea într-unul dintre acestea, pentru a-i induce astfel în eroare pe oameni, ca să nu-l poată dezgropa.» Eu l-am întrebat: «Ce aşteptau de la el?» Răspunsul a fost: «Când nu aveau parte de ploaie, ieşeau cu acel pat şi atunci ploua.» Eu am zis: «Cine crezi că era acel om?» El a răspuns aşa: «Un om pe nume Daniel.» Am întrebat din nou: «De cât timp crezi că era mort până să-l găsiţi voi?» El a răspuns: «De aproximativ trei sute de ani.» Eu am întrebat: «Se schimbase ceva la el?» Mi-a răspuns: «Nu, în afară de câteva fire de păr de pe ceafă, deoarece trupul profeţilor lui Allah nu putrezeşte în pământ şi nici nu este mâncat de animale sălbatice.»” Cu toate că „lanţul” acestui Hadis este bun, se pare că omul menţionat aici nu este profetul Daniel, deoarece data morţii sale a fost datată cu numai trei secole în urmă. Se poate să fie vorba despre un om evlavios, cu credinţă dreaptă, fiindcă între Iisus şi Muhammed – Pacea fie asupra amândurora – nu a mai existat nici un profet, aşa cum se spune într-un Hadis de Al-Bukhari. S-a spus că între ei a fost o perioadă de patru sute de ani, iar în alte relatări se spune că este vorba de şase sute sau şase sute douăzeci de ani. Este posibil să fi fost o altă persoană ce avea numele Daniel, fie un profet, fie un drept-credincios. Cu toate acestea, cea mai temeinică părere pare a fi aceea că este vorba despre profetul Daniel, fiindcă acesta a fost luat în Persia de regele de acolo şi a rămas întemniţat în acel loc. Ibn Abu Ad-Dunia a relatat de la Abdur-Rahman bin Abu Zinad, care, la rândul său, a relatat de la părintele său, următoarele: „Am văzut un inel în palma lui Abu Burda. Pe piatra inelului erau încrustaţi doi lei în mijlocul cărora se găsea un om, iar aceştia îl lingeau. Abu Burda a zis: «Acesta este inelul acelui mort despre care locuitorii acestei cetăţi pretindeau a fi Daniel. Abu Musa Al-Aş’ari i l-a luat în ziua în care l-a îngropat.»” Abu Burda a zis: „Abu Musa i-a întrebat pe învăţaţii acelei cetăţi despre ceea ce era încrustat pe inel şi aceştia au răspuns: «Ghicitorii şi cititorii în stele i-au spus regelui care domnea în vremea naşterii lui Daniel că se va naşte un băiat ce va nimici regatul său. Când a auzit acest lucru, regele a jurat că în acea noapte nu se va naşte nici un băiat, ci va fi ucis. L-au luat pe Daniel şi l-au aruncat în culcuşul unui leu. Leul şi leoaica au început să-l lingă şi nu i-au făcut nici un rău. Mama lui Daniel a venit şi a văzut că leii aveau grijă de pruncul ei. Aşa că Allah l-a salvat şi Daniel a devenit profet.» Abu Burda a povestit că învăţaţii acelei cetăţi i-au spus: «Daniel a încrustat imaginea sa şi a celor doi lei care-l lingeau pe piatră, pentru a nu uita niciodată Binecuvântarea pe care Allah a pogorât-o asupra sa.»” Reconstrucţia Casei Sfinte de la Ierusalim (Bait-ul-Maqdis) Allah a grăit: ﴾ Sau ca acela care a trecut pe lângă o cetate pustiită până în temelii şi care a întrebat: “Cum o va readuce Allah la viaţă după moartea ei?” Allah l-a lăsat atunci pe el fără viaţă o sută de ani, apoi l-a înviat şi i-a zis: “Cât ai stat tu [aşa]?” I-a răspuns: “Am rămas o zi sau o parte dintr-o zi.” I-a zis [Allah]: “Ba ai stat o sută de ani şi uită-te la mâncarea ta şi băutura ta! Nu s-au stricat! Şi uită-te la asinul tău! Şi te vom face pe tine un semn pentru oameni. Uită-te la aceste oase [ale asinului] cum le îmbinăm şi apoi le îmbrăcăm cu carne!” Şi când i s-a arătat lui desluşit aceasta, a zis: “Eu ştiu că Allah este peste toate Atotputernic!” ﴿ [Coran 2:259] Hişam bin Al-Kalbi a spus: „Allah i-a revelat apoi profetului Ieremia: «Voi ridica din nou Ierusalimul, du-te aşadar şi rămâi acolo.» A venit în Ierusalim şi l-a găsit în întregime distrus. Şi-a zis în sine: «Preamărit fie Allah! Mi-a poruncit să vin şi să trăiesc aici, spunându-mi că îl va ridica din nou. Oare când îl va ridica Allah şi când îi va aduce pe cei ce au sălăşluit aici din nou la viaţă?!»” Ieremia s-a întins apoi şi a adormit. Lângă el se aflau asinul său şi un coş cu merinde. A dormit acolo vreme de aproape şaptezeci de ani, timp în care au murit Nabucodonosor şi regele său Lahrasib, ce stăpânise vreme de o sută douăzeci de ani. Lahrasib a fost succedat de fiul său, Bushtasib. Acesta din urmă a auzit că toate ţinuturile din Siria (n.t. vechea Sirie) sunt în întregime distruse, că fiarele şi animalele sălbatice sălăşluiau acum în acestea, fără a se întrevedea pe undeva vreo făptură umană. Atunci Bushtasib i-a anunţat pe izraeliţii ce trăiau acolo în captivitate că oricine dorea să se întoarcă în ţinutul natal era liber să plece. Bushtasib a numit peste aceştia un rege din seminţia lui David şi i-a poruncit acestuia să reconstruiască Ierusalimul şi să ridice din nou moscheea Bait-ul-Maqdis. Şi ei s-au reîntors şi au reînălţat ţinuturile distruse. Allah a deschis ochii lui Ieremia şi acesta a privit cum cetatea este ridicată din nou în timp ce el încă doarme. A rămas aşa până s-au împlinit o sută de ani. Atunci Allah l-a readus la viaţă. Nu avea nici cea mai mică ideea cât dormise, o oră sau chiar mai puţin. Înainte de a adormi văzuse ruinele cetăţii, iar când s-a „trezit” a văzut-o reconstruită. Când a văzut toate acestea, a zis: „Eu ştiu că Allah este peste toate Atotputernic!” Hişam a zis: „Izraeliţii s-au stabilit din nou acolo, iar trecutul lor glorios le fusese dăruit din nou. Au rămas astfel, falnici, până ce au fost cuceriţi de romani. După ce romanii, care erau creştini, i-au înfrânt, nu au mai avut nici comunitate, nici conducător. Acest lucru a fost relatat de Ibn Jarir în cartea sa de istorie.” Ibn Jarir a spus de asemenea că Lahrasib era un conducător drept care şi-a condus ţara foarte bine. Toţi regii şi conducătorii, ţinuturile şi locuitorii îi erau supuşi. A fost înzestrat cu talent arhitectural, construind astfel cetăţi şi oraşe noi, precum şi canale şi castele. Când devenise prea bătrân pentru a mai putea fi conducător, fiindcă avea peste o sută de ani, i-a lăsat tronul fiului său, Bushtasib. În timpul stăpânirii acestuia, a apărut un om pe nume Zoroastru, ce a pus bazele zoroastrismului. Zoroastru a fost unul dintre companionii lui Ieremia, însă acesta din urmă s-a mâniat pe el şi l-a blestemat. Drept rezultat, Zoroastru a fost atins de lepră. Zoroastru l-a părăsit pe Ieremia şi a plecat în Ajerbaijan. Acolo l-a întâlnit pe Bushtasib, i-a vorbit despre religia sa şi ulterior acesta a acceptat-o. De asemenea şi-a obligat neamul să o accepte şi i-a ucis pe cei ce au refuzat să facă acest lucru. După Bushtasib, la tron a venit fiul său, Bahman, unul dintre renumiţii regi persani. Ibn Jarir a menţionat că „acela care a trecut pe lângă o cetate” nu a fost altcineva decât Ieremia. Aşa au relatat şi Wahb bin Munabbih, Abdullah bin Ubaid şi alţii. Totuşi, există şi o altă opinie. Ali, Abdullah bin Salam, Ibn Abbas, Hasan, Qatada şi alţii au relatat că acel trecător a fost Uzair (Ezra).