Povestea lui Iosua – Pacea fie asupra sa

Numele său este Iosua bin Nun bin Efraim bin Iosif bin Iacob bin Isaac bin Avraam. Evreii îl numesc: Iosua, fiul unchiului lui Iuda. Allah a vorbit despre el când a menţionat povestea lui Khidr, fără a-i dezvălui însă numele: „[Adu-ţi aminte] când Moise i-a zis slujitorului său” [Coran 18:60] Am menţionat mai înainte că Ubai bin Ka’b a relatat că acesta a fost Iosua bin Nun. Adepţii primelor Scripturi cred în unanimitate că el a fost profet. O sectă evreiască numită As-Samira nu crede că, după Moise, Profeţia a fost trimisă unui alt profet în afară de Iosua, după cum este menţionat în Tora. De asemenea ei nu cred în nici unul din ceilalţi profeţi ce au venit după el. Preluând de la Ibn Ishaq, Ibn Jarir şi alţi exegeţi au relatat: „Profeţia a fost pogorâtă asupra lui Iosua la sfârşitul vieţii lui Moise. Moise l-a întâlnit pe Iosua şi l-a întrebat despre ultimele porunci pe care Allah i le-a revelat. Iosua i-a răspuns: «O, Moise! Eu nu obişnuiam să te întreb despre ce ţi-a revelat Allah mai înainte ca tu însuţi să-mi vorbeşti despre asta.» În acel moment, Moise şi-a dorit să moară. Totuşi, această poveste nu pare a fi adevărată, fiindcă Moise a primit porunci şi hotărâri Divine şi a vorbit cu Allah până la timpul morţii. A fost un profet preţuit şi a avut un rang de seamă înaintea lui Allah. A vorbit cu Allah până în ultimul moment, aşa cum am văzut mai înainte, când l-a bătut pe înger şi când i-a cerut lui Allah să moară aproape de Pământul Sfânt.” Şi în Biblie se spune că Revelaţia a fost pogorâtă asupra lui Moise până în ultimul moment. Aşadar ceea ce a relatat Ibn Ishaq nu pare a fi preluat nici chiar din sursele evreice. În Biblie se spune că lui Moise şi lui Aaron li s-a poruncit să-i aranjeze pe izraeliţi după triburile lor, să numească un conducător pentru fiecare trib şi să-i pregătească de luptă după ce au ieşit din rătăcire (pământul Egiptului). Această poruncă a fost dată la sfârşitul a patruzeci de ani de rătăcire (Biblie, Numerii, 1) De aceea unii au spus: „Moise l-a lovit pe îngeri peste ochi, fiindcă nu-l recunoscuse sub acea înfăţişare. Se spune de asemenea că i s-a poruncit un lucru pe care-l aştepta să se întâmple în vremea sa. Cu toate acestea, în Ştiinţa lui Allah, acesta era aşteptat într-o altă perioadă, şi anume cea a „slujitorului” său, Iosua.” Astfel s-a întâmplat şi primul incident din viaţa Profetului atunci când a mers să lupte împotriva romanilor în vechea Sirie. S-a îndreptat spre Tabuk, apoi s-a întors în acelaşi an, adică cel de-al nouălea an după Hegira. În cel de-al zecelea an a mers să înfăptuiască pelerinajul. Când s-a întors, şi-a pregătit armata sub comanda lui Usama, care reprezenta avangarda sa. La puţin timp după aceasta, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a murit, iar Usama şi-a aşezat tabăra în Jaraf, în afara Medinei. Cu toate acestea, atunci când Abu Bakr a fost ales drept primul calif musulman, i-a poruncit să înainteze cu armata. Când a avut situaţia sub control şi a calmat spiritele războinice din Peninsula Arabică, Abu Bakr şi-a pregătit armata şi a cucerit Irakul, Siria, Persia şi aşa mai departe. Aşa s-a întâmplat cu Moise. Allah i-a poruncit să-i reorganizeze de luptă pe izraeliţi sub cele douăsprezece steaguri. În Coran se spune: ﴾ Allah a încheiat un legământ cu fiii lui Israel. Noi am trimis dintre doisprezece aleşi. Şi Allah a zis: “Eu voi fi cu voi, dacă veţi împlini Rugăciunea [As-Salat], veţi achita Dania [Az-Zakat], veţi crede în trimişii Mei şi îi veţi ajuta şi veţi da lui Allah un bun împrumut. Atunci eu voi şterge faptele voastre rele şi vă voi duce să intraţi în Grădini pe sub care curg râuri. Acela dintre voi care se va întoarce la necredinţă, după aceasta, rătăceşte de la drumul cel drept”. ﴿ [Coran 5:12] Allah le-a spus că de îşi vor îndeplini îndatoririle şi nu vor fugi de lupta pe calea lui Allah, aşa cum se întâmplase prima dată, atunci îi va izbăvi de păcate pentru această supunere. Ibn Ishaq a susţinut că Moise a cucerit Bait-ul-Maqdis (Casa Sfântă din Ierusalim), în timp ce Iosua a fost numai în avangarda sa. Şi apoi a menţionat povestea lui Balaam bin Beor la vremea când a trecut alături de oamenii săi spre Bait-ul-Maqdis. Această poveste este de asemenea indicată în aceste versete: ﴾ Istoriseşte-le lor vestea despre acela căruia Noi i-am dat semnele Noastre, dar el s-a abătut de la ele. Şi astfel Şeitan l-a urmărit dintre cei rătăciţi ~ Dacă Noi am fi voit, l-am fi ridicat prin ele, însă el a înclinat spre pământ şi a urmat poftei sale. Pilda lui este asemenea pildei câinelui: dacă-l alungi, el scoate limba gâfâind; dacă-l laşi în pace, tot scoate limba gâfâind. Aceasta este pilda acelora care socotesc semnele Noastre mincinoase. Istoriseşte-le, dară, povestea; poate că ei vor cugeta! ~ Rea pildă este [aceasta] a neamului celor care au luat semnele Noastre drept minciuni şi împotriva lor înşişi au săvârşit ei nedreptatea. ﴿ [Coran 7:175-177] După cum au relatat Ibn Abbas şi alţii, Balaam a fost învăţat Măreţul Nume al lui Allah şi celui ce îl invocă pe Allah îi este acceptată rugăciunea. Neamul său i-a cerut să-i blesteme pe Moise şi pe neamul acestuia. O perioadă el nu a răspuns însă acestei cereri. Atunci când au persistat, s-a urcat pe asinul său (era femelă) şi a pornit spre tabăra izraeliţilor. Când s-a apropiat, aceasta s-a aşezat şi nu s-a mai mişcat. Atunci a lovit-o până s-a ridicat. A mers apoi pentru puţin timp şi din nou s-a aşezat. Atunci a lovit-o şi mai tare decât înainte, dar de îndată ce s-a ridicat s-a şi aşezat. Când din nou a început s-o lovească, ea l-a întrebat: „O, Balaam! Încotro te îndrepţi? Nu vezi tu oare îngerii înaintea mea cum îmi întorc faţa? Vrei să mergi şi să-l blestemi pe trimisul lui Allah şi pe cei ce cred alături de el?” Cu toate acestea, el nu a descălecat şi a lovit-o până a început să se mişte. A ajuns la tabăra izraeliţilor şi i-a privit de pe vârful muntelui Hisban. A început apoi să invoce blestemul lui Allah asupra lui Moise şi asupra izraeliţilor. Însă limba nu îl asculta. Limba sa a început să-i blesteme propriul neam şi să trimită binecuvântări asupra lui Moise şi a neamului său. Când au văzut că îi blestema pe ei, cei din neamul său l-au dojenit şi atunci el a început să le ceară iertare, spunându-le că nu avea control asupra graiului său. Şi limba i-a ieşit în afară până ce a rămas lipită de piept. A zis către neamul său: „Am pierdut atât această lume, cât şi lumea cealaltă şi nimic nu a mai rămas pentru mine.” A poruncit atunci celor din neamul său să-şi împodobească femeile şi să le trimită cu marfă la izraeliţi, atât pentru a-şi putea vinde bunurile, cât şi pentru ca acestea să-i ademenească şi astfel să comită adulter. Le-a spus că este suficient ca numai un bărbat să săvârşească păcatul, pentru a invoca Mânia Divină. Cei din neamul său au făcut aşa cum li se poruncise. Una dintre femeile trimise la ei, pe nume Cozbi, a trecut pe lângă conducătorul neamului lui Simion, pe nume Zimri bin Salu, despre care se spune că era căpetenia tribului lui Simion bin Iacob. A luat-o în cortul său. Când păcatul a fost comis, Allah a trimis asupra lor ciuma. Când ştirea a ajuns la Fineha bin Eleazar bin Aaron, acesta şi-a luat lancea şi i-a străpuns pe amândoi. Şi apoi i-a scos din cort şi s-a îndreptat spre locul lor de adunare cu lancea în mână şi apoi i-a ridicat spre cer şi a zis: „O, Allah! Aşa ne purtăm noi cu cei ce nu se supun Ţie.” Şi atunci ciuma a fost îndepărtată de ei. Se spune că din cauza ciumei au murit 70.000 de oameni, în timp ce într-o altă versiune se spune că au fost 20.000 de oameni. Această poveste este adevărată, este relatată de Ibn Ishaq şi este de asemenea menţionată şi în Biblie. (Biblia, Numerii, 22-25) În conformitate cu părerea majorităţii învăţaţilor, Aaron a murit în vremea în care izraeliţii se aflau încă în timpul rătăcirii, cu doi ani înainte de moartea fratelui său, Moise. Aşa cum am menţionat şi mai înainte, Moise a murit de asemenea în timpul rătăcirii. Aşadar, cel mai probabil este că Iosua bin Nun a fost cel ce i-a scos din rătăcire şi i-a adus în Pământul Sfânt. În Biblie se spune că a traversat alături de ei râul Iordanului şi a ajuns la Ierihon. (Biblie, „Cartea lui Iosua”) Ierihon era o cetate frumoasă, care avea palate măreţe şi o populaţie numeroasă. A înconjurat-o timp de şase luni. Apoi li s-a poruncit să meargă în marş în jurul cetăţii, să sune din trâmbiţe şi să strige cât pot de tare Tekbir („Allahu Akbar” – „Allah este Cel mai Mare”) Când au făcut acest lucru, zidurile cetăţii s-au prăbuşit. Toţi bărbaţii au intrat şi au luat ca pradă tot ce au găsit. Au ucis 20.000 de bărbaţi şi femei şi au luptat împotriva multor regi. Se spune că Iosua a luptat şi a învins 31 de regi ai Siriei. Se spune că izraeliţii au înconjurat cetatea până în ziua de vineri, după rugăciunea de după-amiază (Asr). Când soarele era pe cale să apună şi se apropia ziua de sâmbătă, care era la acea vreme o zi sfântă pentru ei, Iosua a zis, adresându-se soarelui: „Ţie ţi se porunceşte şi mie de asemenea mi se porunceşte. O, Allah! Nu-l lăsa să apună.” Şi astfel Allah l-a oprit (să apună) până când au cucerit cetatea. De asemenea şi luna a fost împiedicată să răsară. Imamul Ahmed a relatat preluând de la Abu Huraira că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Soarele nu a mai fost niciodată împiedicat să apună decât pentru Iosua...” Imamul Ahmed a relatat de asemenea, preluând de la Abu Huraira, că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Unul dintre profeţi a mers la bătălie şi a zis către cei din neamul său: «Să nu meargă alături de mine cel ce are soţie, însă nu s-a culcat cu ea, nici cel ce a construit o casă, însă nu i-a pus acoperişul, nici cel ce are capre sau cămile gestante şi aşteaptă să le vină sorocul.» Profetul a mers la luptă şi, după ce a făcut rugăciunea de dupăamiază (Asr), s-a apropiat de o cetate. Atunci a spus soarelui: «Tu este supus şi eu sunt supus. O, Allah, opreşte-l pentru o vreme.» Şi Allah l-a oprit până a cucerit cetatea. Şi au strâns tot ce au găsit ca prăzi de război. Focul a venit apoi să înghită prăzile, însă nu le-a înghiţit. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: «Există o persoană care a înşelat la împărţirea prăzilor.» Şi a cerut câte unui bărbat din fiecare trib să înainteze şi să-şi întindă mâna. Cu toţii au venit şi şi-au întins mâna peste mâna sa, iar mâna unui bărbat a rămas lipită de mâna Profetului. El a zis: «Cel ce a înşelat se numără printre voi, şi acum fiecare din tribul vostru să vină şi să pună mâna peste a mea.» Cu toţii au venit şi au întins mâna peste mâna Profetului, iar mâinile a doi sau trei bărbaţi au rămas lipite de a sa. Atunci a zis: «Voi sunteţi cei ce aţi înşelat, voi aţi luat prăzile de război.» Şi atunci au scos aur echivalent ca greutate cu un cap de vacă. Au pus aurul laolaltă cu celelalte prăzi şi atunci focul a venit şi le-a înghiţit. Prăzile de război nu erau permise pentru nimeni înaintea noastră. Când Allah a văzut însă slăbiciunea şi incapacitatea noastră, le-a făcut permise.” Totuşi, când au intrat în cetatea Ierihon, li s-a poruncit să intre cu umilinţă, să fie recunoscători lui Allah pentru victoria obţinută şi, în timp ce intră în cetate, să spună: „Hittatun”, ceea ce înseamnă: „Iartă-ne [o, Doamne] păcatele din trecut”. Însă izraeliţii nu au ascultat această poruncă şi au intrat în cetate târându-se pe şezut şi au spus altceva în loc, nu ceea ce fuseseră învăţaţi. Au schimbat ceea ce li se poruncise şi au luat totul în bătaie de joc. Aflăm de asemenea că în ziua în care a cucerit Mecca, profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască -, cu toată umilinţa, a intrat în cetate călare pe cămila sa, plin de recunoştinţă şi preamărindu-L pe Allah. Şi-a aplecat capul atât de mult, în semn de umilinţă, încât barba sa a atins spatele cămilei. Când a intrat în Mecca, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - s-a îmbăiat şi a făcut opt Raka’a în semn de recunoştinţă. ﴾ Şi când li s-a spus: "Locuiţi în această cetate şi mâncaţi din ea de oriunde voiţi, dar spuneţi: "Iertare!" Şi intraţi pe poartă, prosternându-vă! Noi vom ierta păcatele voastre şi le vom dărui şi mai mult acelora care fac bine!". ~ Dar aceia care au fost nelegiuiţi dintre ei au schimbat cu un altul cuvântul care li se spusese. Atunci, Noi am trimis asupra lor pedeapsă din cer, pentru că au fost nelegiuiţi. ﴿ [Coran 7:161,162] Şi Allah a grăit în Surat Al-Baqara care a fost revelată în Medina: ﴾ Şi zis-am Noi: „Întraţi în această cetate şi mâncaţi din [bunătăţile] ei oriunde veţi voi, până vă veţi sătura. Intraţi pe poartă cu smerenie, spunând: „Îndurare!”, iar Noi vom ierta păcatele voastre şi-i vom spori pe cei care fac bine”. ~ Dar au schimbat cei nedrepţi cuvântul cu un altul decât cel care li s-a poruncit şi am pogorât asupra celor care au fost nedrepţi, pedeapsă din cer, pentru că ei au fost nelegiuiţi. ﴿ [Coran 2:58,59] Ibn Mas’ud a spus: „Au intrat acoperindu-şi capetele, împotriva a ceea ce li se poruncise. Totuşi, acest lucru nu contrazice ceea ce Ibn Abbas a spus, şi anume că au intrat târându-se pe şezut. Au intrat acoperindu-şi capetele şi târându-se.” Abu Huraira a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască – a spus: „Li s-a spus izraeliţilor: «Intraţi pe poartă cu smerenie, spunând: „Îndurare!”, iar Noi vom ierta păcatele voastre...» [2:58] Însă ei nu s-au supus poruncii, au intrat târându-se pe şezut şi au spus «un bob într-un fir»” (relatat de Al-Bukhari) În loc să spună Hittatun au spus Hibbatun, ceea ce ad-litteram înseamnă “un bob într-un fir [de păr]”. Aşadar nu s-au supus şi au schimbat ceea ce fuseseră învăţaţi. Allah a menţionat că i-a pedepsit pentru nesupunerea lor, trimiţând asupra lor pedeapsă, aşa cum a spus Profetul: „Ta’un este ciumă, Allah i-a pedepsit cu ea pe cei ce au fost înaintea voastră.” Izraeliţii au cucerit Bait-ul-Maqdis (Casa Sfântă din Ierusalim) şi au ţinut-o sub controlul lor o perioadă îndelungată. Şi profetul Iosua – Pacea fie asupra sa – i-a condus cu dreptate urmând învăţăturile Torei. Era în vârstă de o sută douăzeci şi şapte de ani şi a trăit după Moise încă douăzeci şi şapte de ani.