sâmbătă, 13 mai 2017

ramadan 1

Daca fajr la 3-30,masa suhur de la 3 si 10 inseamna inceperea mesei de suhur cu 5 min inainte de fajr "O, voi cei care credeti! Postul este prescris pentru voi, așa cum a fost prescris pentru cei din înaintea voastră, ca să vă îndepărta-ți de rele ( a deveni conștient de Dumnezeu – taqwa ) "[2:183] Ramadanul este perioada în care trebuie să învățăm cum să controlăm dorințele noastre (nafs). Acestea sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru a ne pregăti: 1. A ține post voluntar. 2. A ne pocăi cu sinceritate. 3. A recita Coranul. 4. A face rugăciuni voluntare (nafil). 5. A face dua. 6. A ne împăca cu oamenii. Fapte care invalidează postul 1581. Sunt 9 acțiuni care invalidează postul: mâncatul și băutul; actul sexual; masturbarea (istimna), care înseamnă a te folosi pe tine însuți, cu rezultat ejacularea; punerea unor false atribute pe seama lui ‘Allāh, a Profetului Său și a succesorilor sfântului Profet; înghițirea de praf dens; băgarea completă a capului în apă; rămânerea în starea janabat, haidh, sau nifas până la adhan pentru rugăciunile-fajr; clisma cu lichide; vomitatul PREGĂTIRE PENTRU LUNA RAMADAN În această perioadă, Nobilul Coran a fost revelat, fiind trimis ca o îndurare şi călăuzire pentru toate lumile, precum şi ca un criteriu pentru a distinge binele de rău. Această lună este considerată a fi o adevărată oportunitate pentru credincios, pentru a ne apropia de Allah Cel Atotputernic, din moment ce inimile sunt deschise către bunătate şi blândeţe, sinele este pregătit pentru schimbare, sufletele se avântă în lumea credinţei, porţile Paradisului sunt deschise, iar cele ale Iadului sunt închise, timp în care diavolii sunt legaţi. Este un moment extraordinar pentru dreptcredincios, de care trebuie să se bucure şi să profite din plin, căci luna Ramadan este un adevărat dar de la Allah Preaînaltul. Credinciosul se pregăteşte încă dinainte ca luna Ramadan să bată la uşă, pentru a fi sigur că va avea o lună plină de productivitate. Este „luna anului”, iar adevăratul pierzător este cel care este martor al lunii Ramadan şi nu profită de aceasta. Mai jos, sunt câteva sfaturi prin care să ne pregătim sufletele şi trupurile pentru venirea oaspetelui de seamă. ٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭٭  Rugaţi-vă lui Allah preaînaltul şi Preaslăvitul pentru a vă ajuta să ajungeţi luna Ramadan, să vă binecuvânteze, să vă accepte toate actele de adorare făcute în interiorul acesteia şi să vă ierte micile scăpări.  Căiţi-vă cu sinceritate pentru păcatele şi faptele rele făcute de-a lungul întregului an şi cereţi-I lui Allah Preaînaltul să vă ţină departe de toate acestea în viitor.  Ţineţi-vă departe de faptele rele, care aduc Nemulţumirea lui Allah şi care atrag Mânia Sa asupra voastră.  Reînnoiţi-vă credinţa în Allah prin rostirea mărturisirii de credinţă.  Efectuaţi rugăciuni voluntare, astfel încât să vă fie uşor să le efectuaţi şi în timpul lunii Ramadan.  Efectuaţi cât mai multe fapte bune, oferiţi caritate celor care sunt mai puţin norocoşi decât voi.  Purificaţi-vă intenţia şi efectuaţi orice acţiune doar de dragul lui Allah Cel Atotputernic.  Din moment ce principalul scop al postului este acela de a ne apropia de Allah, încercaţi să faceţi aceasta prin pomenirea lui Allah (dhikr Allah), prin citirea poveştilor oamenilor din primele momente ale Islamului, contemplând la semnificaţia Coranului etc.  Abandonarea acelor acte care sunt inutile, care nu aduc niciun fel de beneficiu sinelui.  Înmulţiţi citirea Coranului, efectuarea de dhikr etc.  Citirea Coranului este un act de adorare deosebit de merituos, fapt pentru care transformaţi Nobilul Coran în însoţitorul vostru zilnic, învăţaţi sensurile sale şi Tajwid.  Dacă încă mai aveţi zile pierdute din luna Ramadan trecută, este timpul să le recuperaţi, urmând exemplul ʻAishei (Allah să fie mulţumit de ea!).  Încercaţi să învăţaţi anumite suplicaţii profetice şi nu uitaţi că duʻā din momentul întreruperii postului este ascultată.  Staţi mai mult timp în moschee, pentru a vă pregăti de i’tikaf (izolarea în moschee) din luna ramadan.  Păstraţi anumiţi bani pentru a îi oferi drept sadaqah (caritate) în Ramadan.  Începeţi să efectuaţi două unităţi de rugăciune noaptea şi creşteţi numărul lor, pentru a vă fi mai uşor apoi să efectuaţi rugăciunea Tarawīh (rugăciunea voluntară din timpul nopţilor lunii Ramadan).  Una dintre cele mai bune fapte din luna Ramadan este hrănirea persoanelor care au postit, de aceea, faceţi invitaţii de pe acum.  Stabiliţi un program pentru a efectua anumite acte de adorare şi ţineţi-vă de el.  Găsiţi tovarăşi credincioşi care să vă ajute să vă apropiaţi mai mult de Allah în această perioadă.  Începe să memorezi Coranul, din moment ce luna Ramadan este luna începerii revelării Coranului.  Umpleţi-vă cămara cu alimentele necesare pregătirii meselor din luna Ramadan de pe acum, pentru a nu pierde timpul în luna Ramadan. Nu uitaţi, postul este doar 1% reprezentat de abţinerea de la mâncare şi lichide, el este 99% încercarea de a ne apropia de Allah Subhanahu wa Ta’ala.  Păstraţi legăturile de rudenie, deoarece Allah nu iubeşte faptele celor care rup legăturile de rudenie.  Gândiţi-vă la oamenii săraci cărora să le oferiţi o farfurie de mâncare şi sadaqah.  Abţineţi-vă de la a le răspunde celor care vă jignesc, căci postul înseamnă abţinere de la orice fel de faptă rea.  Povesteşte-le celor mici despre virtuţile lunii Ramadan şi ale postului, astfel încât şi ei să fie pregătiţi să postească atât cât este posibil.  Felicitaţi-vă unii pe alţii pentru venirea lunii Ramadan. O, Allah, ajută-ne să prindem o altă lună Ramadan, căci inimile noastre au nevoie de ea! Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.