Seminţia lui Avraam

Am menţionat mai înainte povestea lui Avraam şi a neamului său şi am vorbit şi despre Binecuvântările şi favorurile pe care Allah le-a pogorât asupra sa. Am relatat de asemenea povestea neamului lui Lot în vremea sa, urmată apoi de povestea neamului Madian, neamul lui Şu’aib. Am procedat în acest fel, deoarece, în mai multe rânduri, Coranul menţionează povestea acestora în această ordine. Vedem că povestea neamului lui Lot este urmată de povestea neamului lui Şu’aib, care de asemenea era numit şi neamul Al-Aiikah. Am menţionat laolaltă poveştile acestor două triburi, urmând modelul Coranului. Vom menţiona în continuare povestea urmaşilor lui Avraam. Povestea lui Ismail - Pacea fie aspra sa - Profetul Avraam a avut mulţii fii, aşa cum am precizat deja la sfârşitul capitolului în care am menţionat povestea sa. Cu toate acestea, numai doi dintre ei au devenit cunoscuţi, căci au fost binecuvântaţi de Allah cu Profeţia, şi au devenit astfel mari profeţi. Primul dintre ei a fost Ismail, cel ce a fost adus drept jertfă, pe care l-a avut cu soaţa sa, Hagar. Pe Ismail i-a cerut Allah să-l ofere drept jertfă. Cel ce susţine că Isaac a fost cel adus spre sacrificiu urmează ceea ce se spune în Scripturile evreieşti, care fără îndoială au fost falsificate de către aceştia. Versiunea conform căreia Ismail a fost cel adus ca jertfă este puternic susţinută. În Biblie („Facerea”, capitolul 16) se spune că Ismail a fost născut când Avraam avea 85 de ani, iar Isaac s-a născut când Avraam trecuse deja de vârsta de o sută de ani. Aşadar Ismail este primul născut, cel ce a fost adus drept jertfă, şi la vremea aceea era unicul fiu al lui Avraam. Când a fost adus spre sacrificiu, Ismail avea peste 13 ani. În vremea când era numai un prunc, a migrat alături de tatăl, Avraam, şi de mama sa, Hagar, spre munţii Faranului, munţii ce înconjoară Mecca. Avraam i-a lăsat acolo doar cu puţină apă şi hrană, încredinţându-i Milosteniei şi Sprijinului lui Allah şi El a fost cel mai bun ocrotitor pentru ei. Allah Preaputernicul l-a slăvit şi l-a descris ca fiind blând, răbdător şi „credincios făgăduinţei sale”. El a poruncit neamului său să facă rugăciunile şi să slăvească un Dumnezeu Unic. Allah a grăit: ﴾ Şi Noi i-am dat bună veste despre un flăcău blând. ~ Şi când [fiul său] a ajuns la vârsta la care putea lucra împreună cu el, a zis: “O, fiul meu! Am văzut în vis că te voi jertfi. Vezi cum ţi se pare?” I-a răspuns: “O, tată! Fă după cum ţi se porunceşte, căci mă vei afla pe mine - dacă va voi Allah - printre cei răbdători!” ﴿ [Coran 37:101,102] Ismail s-a supus tatălui său pentru a înfăptui ce i se arătase lui în vis şi a promis a fi răbdător. De asemenea Allah a zis: ﴾ Şi pomeneşte-l în Carte pe Ismail! El a fost credincios făgăduinţei sale, şi a fost el un trimis şi un profet. ~ El a poruncit neamului său Rugăciunea şi Dania şi a fost pentru Domnul său un rob plăcut. ﴿ [Coran 19:54,55] În Surat Sad se spune: ﴾ Şi adu-ţi aminte de robii Noştri Avraam, Isaac şi Iacob - cei cu putere [în adorare şi credinţă] şi cu pricepere! ~ I-am ales pe ei pentru un scop anume: vestirea mesajului despre Viaţa de Apoi. ~ Ei au fost la Noi printre cei mai buni aleşi. ~ Şi adu-ţi aminte de Ismail, de Eliseu, şi de Dhu-l-Kifl, căci toţi au fost printre cei mai buni! ﴿ [Coran 38:45-48] În Surat Al-Anbiia se spune: ﴾ Şi [adu-ţi aminte] de Ismail şi de Idris şi de Dhu-l-Kifl - şi toţi erau răbdători. ~ Şi i-am făcut Noi să intre în îndurarea Noastră, căci ei au fost cu adevărat dintre cei evlavioşi. ﴿ [Coran 21:85,86] În Surat An-Nisa, Allah a grăit: ﴾ Noi ţi-am revelat ţie după cum am revelat şi lui Noe şi profeţilor de după el, precum Le-am revelat şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor şi lui Isus, Iov şi lui Iona, Aaron şi lui Solomon, şi i-am dat lui David psalmii. ﴿ [Coran 4:163] De asemenea, în Surat Al-Baqara se spune: ﴾ Spuneţi: „Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; ...”. ﴿ [Coran 2:136] În acelaşi capitol, Allah spune: ﴾ Sau voiţi voi să ziceţi că Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiile lor au fost iudei sau creştini? Spune: „Voi sunteţi mai ştiutori sau Allah?” ﴿ [Coran 2:140] Prin prisma versetelor menţionate anterior, aflăm că Allah a dezvăluit toate trăsăturile nobile ale lui Ismail pe care l-a binecuvântat atât ca profet, cât şi ca mesager al Său. Genealogiştii şi istoricii spun: „El a fost primul ce a călărit un cal, căci, mai înainte de aceasta, caii erau consideraţi animale sălbatice. Ismail i-a îmblânzit şi i-a călărit. A fost primul ce a vorbit araba literară, pe care a învăţat-o de la triburile arabe băştinaşe, precum Jurhum, Amaliq şi alţii, care au poposit în Mecca pentru a fi alături de aceştia.” S-a căsătorit cu o femeie din tribul Amaliq, însă atunci când tatăl său a văzut-o i-a cerut să se despartă de ea. Umaui a spus: „Aceasta era Umara bint Sa’d bin Usama bin Ukail Al-Amaliqi. Apoi s-a căsătorit cu o altă femeie şi tatăl său i-a cerut să rămână alături de aceasta. Se numea Saiiida bint Mudad bin Amr Al-Jurhumi. Se spune că aceasta a fost cea de-a treia soţie a sa. A dat naştere la 12 băieţi. Ibn Ishaq i-a numit astfel: Nabet (Nebaiot), Qidhar (Chedar), Isbil (Adbeel), Mişi (Mibsam), Masma (Mişma), Maş (Masa), Dusa (Duma), Arar (Hadad), Iatur (Etur), Nabş (Nafiş), Tema şi Qidhma (Chedma). În paranteză am menţionat numele lor aşa cum se găsesc în Biblie. („Facerea”, capitolul 25).” Ismail a fost un mesager trimis de Allah neamului său şi celor ce trăiau în acel ţinut, precum triburile Jurhum, Amaliq şi Yemenit. Când s-a apropiat de ceasul morţii, a lăsat moştenirea sa fratelui său, Isaac, şi şi-a căsătorit fiica, Nasma (în Biblie este numită Basema) cu nepotul său, Al-’Ais (Isav), fiul lui Isaac. Aceasta a dat naştere unui fiu pe nume Ar-Ruh (în Biblie – Raguel). Copiii lui Isav au fost numiţi şi cei din neamul Al-Asfar, deoarece Al-’Ais (Isav) avea tenul pal. Ismail a fost îngropat lângă mama sa în ţinutul cunoscut sub numele de Al-Hijr. A murit în vârstă de 137 de ani. Omar bin Abdul-Aziz a relatat: „Ismail s-a plâns la Allah de căldura din Mecca şi Allah i-a revelat: «Voi deschide o portiţă în Paradis spre locul în care vei fi îngropat. Sufletul tău te va vizita până în Ziua Judecăţii.»” Toate neamurile arabe din Hijaz se înrudesc cu aceşti doi fii: Nabet (Nabaiot) şi Qidhar (Chedar). Povestea lui Isaac – Pacea fie asupra sa – După cum am menţionat mai înainte, când s-a născut Isaac, tatăl său Avraam avea o sută de ani, iar mama sa avea nouăzeci de ani. La acea vreme, fratele său, Ismail, avea peste 13 ani. Allah a grăit: ﴾ Şi i l-am vestit lui pe Isaac ca profet, dintre oamenii cei evlavioşi. ~ Şi l-am binecuvântat pe el şi pe Isaac. Dar printre urmaşii lor s-au aflat unii făcători de bine şi alţii lămurit nedrepţi faţă de ei înşişi. ﴿ [Coran 37:112,113] Allah l-a slăvit pe Isaac în numeroase versete ale nobilului Coran. Aşa cum am menţionat şi mai înainte, Abu Huraira a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Nobilul fiul nobilului fiul nobilului fiul nobilului se referă la Iosif fiul lui Iacob fiul lui Isaac fiul lui Avraam.” (Musnad Ahmed) În Biblie se spune că Isaac avea 40 de ani atunci când s-a căsătorit cu Rifqa (Rebeca), fiica lui Bethuel. Aceasta era stearpă şi Isaac s-a rugat pentru ea. Ea a rămas însărcinată şi a născut doi gemeni (Biblia „Facerea”, capitolul 24). Numele primului născut a fost Isav, pe care arabii îl numeau Al-’Ais, şi din care se trag romanii. Al doilea fiu a fost Iacob, cu care se înrudesc izraeliţii. Se spune că Isaac îl iubea mai mult pe Isav, căci acesta era primul său născut. Rebeca însă îl iubea mai mult pe Iacob, căci el era cel mai mic. S-a menţionat de asemenea că atunci când Isaac a ajuns la bătrâneţe şi vederea i-a slăbit, i-a spus lui Isav că ar pofti la o masă gustoasă şi i-a cerut să meargă să vâneze un animal sălbatic, pe care apoi să îl gătească. Şi astfel să îi poată da binecuvântarea sa şi să se roage pentru el. Isav era vânător şi a plecat să caute un animal. Rebeca însă l-a auzit fără să vrea pe Isaac şi i-a povestit lui Iacob ceea ce auzise, apoi i-a cerut să meargă în turmă şi să-i aducă doi iezi tineri pentru a prepara o mâncare gustoasă pentru tatăl lui, după cum îi era voia, mai înainte ca fratele său să se întoarcă. Şi Iacob a plecat, a ales un ied sănătos, l-a tăiat şi l-a adus mamei sale, iar ea a pregătit mâncarea aşa cum îi plăcea lui Isaac. Apoi a luat Rebeca cele mai bune veşminte ale lui Isav şi l-a îmbrăcat cu acestea pe fiul mai mic, Iacob. Isav era păros, iar Iacob avea pielea moale, astfel că i-a acoperit ea mâinile şi părţile goale ale gâtului cu pielea iedului. Când Iacob a adus mâncarea tatălui său, acesta l-a întrebat: „Cine eşti tu?” El a răspuns: „Fiul tău.” I-a cerut apoi să vină mai aproape de el, l-a atins şi a zis: „Glasul este al lui Iacob, însă mâinile sunt ale lui Isav.” După ce a mâncat, l-a binecuvântat să fie cel mai nobil între fraţii săi, ca toate popoarele să se supună înaintea lui şi să obţină din belşugul pământului. (Povestea este menţionată în Biblie, „Facerea”, capitolul 27) După ce Iacob obţinuse binecuvântarea tatălui său, s-a întors şi Isav de la vânătoare. A pregătit o mâncare gustoasă şi a adus-o tatălui său, iar acesta l-a întrebat: „Ce este, fiul meu?” Isav a răspuns: „Aceasta este mâncarea pe care ai cerut-o!” Isaac a zis: „Nu ai adus-o tu mai înainte de a intra, iar eu am mâncat şi te-am binecuvântat?” Isav a zis: „Pe Dumnezeul meu, nu am fost eu!” Şi a realizat atunci că fratele său prin înşelăciune îi luase binecuvântarea. Isav îl ura acum pe fratele său şi a ameninţat că-l va ucide de îndată ce zilele de jelire se vor încheia. Isav i-a cerut tatălui său să-i dea şi lui binecuvântarea, şi acesta i-a dat binecuvântarea sa, ca locuinţa lui să fie un pământ mănos şi să aibă belşug din toate. Când Rebeca, mama lor, a auzit ameninţarea lui Isav, i-a cerut lui Iacob să plece de îndată, să meargă la fratele ei Laban, în Haran, şi să stea acolo până ce mânia fratelui său se va potoli. I-a cerut de asemenea să se căsătorească cu una dintre fiicele acestuia şi i-a cerut soţului său, Isaac, să-i ceară şi el să facă acest lucru. Isaac l-a chemat pe Iacob, l-a binecuvântat şi i-a poruncit să facă asta. Şi aşa a făcut. Iacob a plecat la sfârşitul zilei şi când a ajuns într-un loc sigur a poposit peste noapte acolo, căci soarele asfinţise. A luat o piatră, a pus-o sub cap şi s-a întins să doarmă. Şi a visat o scară ce pornea din pământ şi se întindea până la ceruri. Îngerii urcau şi coborau pe acea scară. Deasupra acesteia stătea Domnul său care i-a grăit: „Eu sunt Domnul Dumnezeu, îţi voi dărui ţie şi urmaşilor tăi ţinutul pe care şezi acum.” Şi de asemenea l-a binecuvântat şi i-a binecuvântat pe urmaşii săi să se răspândească în întreaga lume. Când s-a trezit, Iacob era fericit gândindu-se la visul său. Şi a jurat că, de se va întoarce în siguranţă în casa tatălui său, va înălţa în acel loc un locaş întru slăvirea lui Allah şi din ceea ce Allah îi va dărui, va oferi şi el din acel lucru o zecime pentru El. Apoi a luat piatra şi a turnat ulei pe partea de sus a acesteia, să o recunoască. A numit acel loc Betel, „Casa lui Allah”. Acesta este locul unde în prezent se află Bait-ul-Maqdis, care a fost construită mai târziu de el. (povestea este menţionată şi în Biblie, „Facerea”, capitolul 28) Iacob a ajuns în Haran, la casa unchiului său. Acesta avea două fiice, numele celei mai mari era Lia, iar al celei mai mici, Rahila. Rahila era frumoasă şi chipeşă la statură, aşa că Iacob a îndrăgit-o imediat şi i-a cerut-o unchiului său de soţie. Unchiul său, Laban, s-a învoit cu o singură condiţie, şi anume ca Iacob să lucreze pentru el timp de şapte ani. Când timpul s-a scurs, Iacob i-a cerut unchiului său dreptul. Şi unchiul său a chemat mulţi oameni şi a făcut ospăţ mare. Când s-a întunecat, Laban a luat-o pe fiica sa, Lia, şi i-a dat-o lui, iar Iacob a intrat la ea. Aceasta era bolnavă de ochi şi nu era la fel de frumoasă ca Rahila. Când s-a făcut dimineaţă a văzut Iacob că era Lia. Şi i-a zis lui Laban, unchiul său: „Pentru ce m-ai înşelat în felul acesta?” Unchiul său i-a răspuns: „Aici la noi nu se pomeneşte să se mărite fata cea mică înaintea celei mai mari. De o îndrăgeşti pe Rahila, munceşte pentru mine încă şapte ani şi ţi-o voi da şi pe ea de soţie.” Şi a muncit Iacob încă şapte ani şi a luat-o pe Rahila de soţie. Căsătoria cu două surori era permisă în religia lor, însă mai târziu a fost interzisă de Tora. Laban a dăruit fiecărei fiice câte o slujitoare. Liei i-a dat-o pe Zilpa, iar Rahilei i-a dat-o pe Bilha. („Facerea”, capitolul 29) Aşa cum se spune în Biblie, când a văzut Dumnezeu că Lia nu era iubită, a deschis pântecele ei. Şi Iacob a avut fii de la ea: Ruben, Simeon, Levi şi Iuda. Când a văzut Rahila că ea nu purta lui Iacob fii, căci era stearpă, a devenit geloasă pe sora sa. Apoi i-a oferit-o pe roaba sa, Bilha, lui Iacob. Bilha a avut un fiu pe care l-a numit Dan. Apoi a căzut din nou grea şi i l-a născut lui Iacob pe Neftali. Când a văzut Lia acest lucru, i-a dat-o lui Iacob pe roaba sa, Zilpa, şi i-a născut ea fii: Gad şi Aşer. Apoi din nou a căzut Lia grea şi a dat naştere celui de-al cincilea fiu, pe nume Isahar, şi apoi celui de-al şaselea fiu, pe nume Zabulon. Mai târziu a dat naştere unei fiice, Dina, şi în total Lia a avut şapte copii cu Iacob. Rahila s-a rugat la Allah să o binecuvânteze cu un fiu de la Iacob şi El a răspuns rugii sale. A rămas grea, a zămislit şi a dat naştere unui băiat chipeş pe care l-a numit Iosif. Toţi aceşti fii i s-au născut pe vremea când Iacob se afla încă în Haran. Încă mai avea grijă de turmele unchiului său, deşi termenul de şapte ani trecuse de mult. În total a stat la unchiul său timp de 20 de ani. (referinţă şi la Biblie, „Facerea”, capitolul 30) Iacob i-a cerut unchiului său permisiunea de a se întoarce în ţinutul natal. Unchiul său a zis: „Am fost binecuvântat prin venirea ta, spune-mi aşadar care este simbria ta?” Iacob a zis: „Dă-mi toţi mieii care s-au născut anul acesta dintre cei ce sunt pestriţi, tărcaţi sau negrii şi caprele pestriţe sau tărcate.” Laban a fost de acord. În aceeaşi zi, el şi fiii săi au ales toţi ţapii cei vărgaţi sau pestriţi şi toate caprele bălţate sau tărcate şi toţi mieii negrii. Şi le-a dus la distanţă de trei zile de turma unchiului său. „După aceea şi-a luat Iacob nuiele verzi de plop, migdal şi paltin, şi a crestat pe ele dungi albe, luând de pe nuiele fâşii de coajă până la albeaţa nuielelor. ~ Apoi punea nuielele crestate în jgheaburile de adăpat, ca, venind să bea, oile să zămislească înaintea nuielelor din adăpători. ~ Şi zămisleau oile cum erau nuielele şi fătau oile miei pestriţi, tărcaţi şi negrii.” [Biblia „Facerea” (30:37-39)] Turma lui Iacob s-a mărit şi acum avea mulţime de capre, cirezi şi robi. Unchiul său Laban şi fiii acestuia au început să-l invidieze şi Iacob a văzut că atitudinea acestora faţa de el nu mai era ca înainte. Şi atunci Allah i-a poruncit să se întoarcă în ţinutul părintelui şi neamului său şi i-a făgăduit că va fi alături de el. Le-a spus soţiilor sale acest lucru şi acestea au fost de acord să meargă cu el. A luat cu el toată averea pe care o agonisise acolo. Înainte de a pleca, Rahila a furat idolii tatălui ei. Când a aflat Laban vestea aceasta, l-a urmărit pe Iacob şi l-a ajuns. Şi i-a reproşat Laban ceea ce a făcut şi a zis: „Ce ai făcut? De ce ai fugit în secret şi m-ai înşelat? De ce nu mi-ai spus şi ţi-aş fi dat drumul cu veselie şi cântări. Nu m-ai lăsat nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fiicele de rămas bun. Şi de ce mi-ai mai furat şi idolii?” Iacob nu ştia că Rahila furase idolii, astfel că a negat acest lucru. Şi a intrat Laban în cortul lui Iacob, în cortul Liei şi apoi în cele ale celor două roabe, însă nu a găsit nimic. Rahila luase idolii, îi pusese în samarul cămilei şi se aşezase deasupra lor. A zis ea tatălui ei: „Nu te mânia pe mine că nu mă pot ridica în prezenţa ta, pentru că tocmai acum am necazul obişnuit al femeilor.” Şi a căutat, dar nu şi-a găsit idolii. Laban i-a zis lui Iacob: „Vino şi hai să facem un legământ, tu şi cu mine, care să stea mărturie între noi.” Iacob a luat o piatră şi a pus-o stâlp şi au făcut acolo o movilă de pietre, şi a numit-o Galaad („movila mărturiei”). Şi au făcut legământ ca Iacob să nu se poarte rău cu fiicele sale, să nu-şi ia alte soţii în afară de ele şi ca nici unul dintre ei să nu treacă de acea piatră cu gând rău. A oferit Iacob acolo jertfă şi şi-a chemat rudele la masă şi cu toţii au mâncat. Apoi şi-au luat rămas bun şi s-au întors la casele lor. (Biblia „Facerea”, capitolul 31) Iacob şi-a continuat drumul şi, când a ajuns în ţinutul Seir, l-au întâmpinat îngerii cu bucurie. A trimis soli înaintea sa la fratele său cerându-i bunăvoinţă şi bunătate. Când s-au întors, solii l-au vestit că Isav vine să-l întâmpine cu patru sute de oameni. Iacob s-a înspăimântat şi i-a cerut lui Allah sprijin, amintindu-şi de făgăduinţa Sa. S-a rugat Lui să-L salveze de mâna fratelui său şi de intenţiile lui rele. A luat din toate ce avea şi a ales un dar mare pentru fratele său, şi anume: două sute de capre, douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci, treizeci de cămile mulgătoare, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de asine şi zece asini. Şi pe fiecare din aceste turme a dat-o în grija slujitorilor săi. Le-a spus slujitorilor să meargă înaintea sa şi să menţină la distanţă turmele una de alta. Şi celui dintâi i-a poruncit ca atunci când se va întâlni cu fratele său Isav şi acesta va întreba: „Al cui eşti şi ale cui sunt acestea?”, să răspundă: „Aparţin robului tău Iacob şi acestea reprezintă un dar pentru Isav, stăpânul meu, şi robul tău Iacob vine şi el după noi.” La fel a poruncit şi celui de-al doilea slujitor, şi celui de-al treilea şi tuturor celor ce mergeau cu turmele, până la ultimul. Iacob era întârziat cu încă două nopţi de cele două soţii ale sale, de cele două roabe şi de cei unsprezece copii. Călătorea noaptea şi se ascundea ziua. În cea de-a doua noapte, aproape de revărsatul zorilor, i-a apărut înainte un înger sub înfăţişarea unui om. Şi Iacob l-a considerat făptură umană şi s-a luptat cu el. Când „omul” a văzut că nu-l poate răpune, a atins încheietura coapsei lui Iacob şi l-a rănit. La ivirea zorilor, îngerul i-a spus lui Iacob: „Care este numele tău?” El a zis: „Iacob!” Şi îngerul a zis: „De acum nu-ţi va mai fi numele Iacob, ci Israel te vei numi.” Iacob l-a întrebat: „Cine eşti tu?”, însă a dispărut mai înainte de a da un răspuns. Israel a început a şchiopăta din pricina şoldului. De aceea, fiii lui Israel până în ziua de astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold. (Povestea este menţionată şi în Biblie, „Facerea”, capitolul 32) Iacob a ridicat privirea şi l-a văzut pe fratele său Isav venind cu cei patru sute de oameni. Iacob a mers înainte şi când l-a văzut pe Isav, fratele său, s-a închinat până la pământ de şapte ori. Acesta era la acea vreme salutul de întâmpinare, care le fusese lor încredinţat, aşa cum îngerii se prosternaseră înaintea lui Adam şi aşa cum se prosternaseră părinţii şi fraţii lui Iosif înaintea lui. Când Isav l-a văzut pe Iacob, a alergat în întâmpinarea lui, l-a îmbrăţişat, i-a cuprins grumazul cu ambele mâini şi l-a sărutat. Şi-a ridicat apoi Isav privirea şi văzând femeile şi copiii a întrebat: „Cine sunt aceştia?” Iacob a zis: „Sunt copiii cu care a milostivit Dumnezeu pe robul tău!” Atunci s-au apropiat roabele cu copiii lor şi s-au prosternat înaintea lui. Mai apoi au venit Lia cu copiii ei şi s-au prosternat. La urmă au venit şi s-au închinat şi Rahila cu Iosif. Şi a insistat Iacob asupra lui ca să primească darurile şi abia atunci le-a acceptat. Isav s-a întors înaintea lui Iacob, iar Iacob a înaintat spre Seir alături de familia sa, de cirezile sale şi de slujitori. Când a trecut de Sucot, Iacob şi-a făcut acolo o locuinţă pentru sine, iar pentru animalele sale a făcut şuri. Apoi a ajuns în cetatea din ţinutul Sichem, în Canaan, şi s-a aşezat înaintea cetăţii. A cumpărat apoi cu o sută de capre o bucată de pământ de la Hamor, tatăl lui Sichem, şi a aşezat acolo corturile. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel. Allah i-a poruncit să înalţe acel altar pentru a-L putea pomeni pe El acolo. Este în prezent cunoscut sub numele de Casa Sfântă din Ierusalim (Bait-ul-Maqdis), ce a fost mai târziu renovată de Solomon, fiul lui David. Acesta este locul unde s-a aflat acea piatră pe care Iacob a turnat ulei. (a se vedea de asemenea „Facerea”, capitolul 33) În Biblie este menţionată şi o poveste referitoare la Dina, fiica lui Iacob, care a fost necinstită de Sichem, fiul lui Hamor. Hamor a venit la Iacob şi la fiii săi, cerând-o pe Dina de soţie pentru Sichem. Fiii lui Iacob au spus că ei nu îşi puteau da consimţământul decât cu o singură condiţie, şi anume ca toţi bărbaţii din neamul lor să fie circumcişi precum erau şi ei. Aceştia au răspuns că nu îşi vor da sora de soţie unuia care nu este circumcis. Condiţia lor a plăcut lui Hamor şi lui Sichem, şi toţi ceilalţi bărbaţi au fost de acord şi cu toţii au fost tăiaţi împrejur. În cea de-a treia zi, când erau încă în dureri, doi dintre fiii lui Iacob şi-au luat săbiile şi i-au atacat, ucigând fiecare parte bărbătească. Au trecut prin ascuţişul săbiei şi pe Hamor şi pe fiul său Sichem pentru acţiunile lor necugetate. Au prădat cetatea în care sora lor fusese necinstită şi au capturat toate turmele şi cirezile, tot ce era în cetate şi tot ce era pe câmp. (Biblia, „Facerea”, capitolul 34) Rahila a căzut din nou grea şi a dat naştere unui băiat pe care l-a numit Beniamin. Însă a avut complicaţii la naştere şi a murit după aceea. Iacob a îngropat-o în Efrata, adică în Betleem, şi a pus o piatră pe mormântul ei. Până în ziua de astăzi, acea piatră marchează mormântul Rahilei. Iacob a avut doisprezece fii. Cu Lia i-a avut pe Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon. Cu Rahila i-a avut pe Iosif şi pe Beniamin. Cu roaba Rahilei, Bilha, i-a avut pe Dan şi pe Neftali. Cu Zilpa, roaba Liei, i-a avut pe Gad şi Aşer. Iacob a intrat în casa tatălui său în Hebron, Canaan, acolo unde copilăriseră Isaac şi Avraam. Isaac s-a simţit rău şi a murit la vârsta de 180 de ani şi a fost îngropat de fiii săi, Isav şi Iacob, împreună cu tatăl său Avraam – Pacea să fie asupra lor.