Povestea lui Iosif – Pacea fie asupra sa

Allah a revelat în cinstea lui Iosif un întreg capitol în Coran pentru ca oamenii să tragă învăţăminte. Se spune: ﴾ Alif, Lam, Ra'. Acestea sunt versetele Cărţii limpezi. ~ Noi l-am pogorât un Coran arab, poate că voi veţi pricepe! ~ Noi îţi vom povesti cea mai frumoasă istorisire din ceea ce îţi revelăm în această [parte] din Coran, chiar dacă ai fost înainte de ea printre cei nepăsători. ﴿ [Coran 12:1-3] Allah a pogorât Cartea Sa pe care a revelat-o robilor şi trimişilor Săi într-o arabă literară, care este în aceeaşi măsură înţeleasă de oricine. A fost cea mai minunată Carte pogorâtă din ceruri, adusă de cel mai nobil înger şi adusă pentru cea mai bună omenire din toate timpurile. Acolo unde se face referire la evenimente trecute sau viitoare, Coranul le relevă în cea mai minunată manieră, astfel încât învăţăturile şi pildele să fie clare. Falsitatea şi inovaţia sunt interzise. În privinţa hotărârilor şi a cârmuirii, ne relevă cea mai dreaptă Şari’a, arătându-ne calea cea dreaptă. În Coran se spune: ﴾ „Cuvântul Domnului tău a fost plin de adevăr şi dreptate. Nu este nimeni care să schimbe cuvintele Sale, iar El este Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor!” ﴿ [Coran 6:115] Adevărat este Coranul în revelările istorice şi drept în hotărârile sale, şi din acest motiv a grăit Allah: ﴾ „Noi îţi vom povesti cea mai frumoasă istorisire din ceea ce îţi revelăm în această [parte] din Coran, chiar dacă ai fost înainte de ea printre cei nepăsători.” ﴿ [Coran 12:3] De asemenea Allah a grăit: ﴾ „Astfel, ţi-am revelat Noi un Duh, la porunca Noastră. Tu nu ai ştiut [mai înainte] ce este Cartea şi ce este credinţa, însă Noi am făcut-o lumină cu care călăuzim pe cine voim dintre robii Noştri. Şi tu călăuzeşti pe un drum drept, ~ Pe drumul lui Allah, ale căruia sunt cele din ceruri şi de pre pământ. Şi către Allah se îndreaptă [toate] lucrurile.” ﴿ [Coran 42:52,53] De asemenea, în Surat Ta-Ha se spune: ﴾ „Astfel îţi povestim Noi istorisiri despre cele care au trecut şi îţi dăm Noi ţie o pomenire din partea Noastră. ~ Iar aceia care se îndepărtează de el [Coran] vor purta în Ziua Învierii o povară. ~ Şi veşnic vor fi ei într-aceasta. Şi ce grea povară vor avea ei în Ziua Învierii!” ﴿ [Coran 20:99-101] Ceea ce înseamnă că oricine îşi întoarce faţa de la Coran şi urmează călăuzirea altor cărţi va fi slab în faţa ameninţării Divine. Ali bin Abu Talib a relatat în acest Hadis: „Oricine caută călăuzire în alte cărţi decât în Coran va fi condus de Allah pe un drum greşit.” (At-Tirmidhi şi Musnad Ahmed) Imamul Ahmed a relatat de la Jabir că Omar bin Khattab a venit la Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - cu o carte pe care o primise de la nişte evrei. I-a citit Profetului acea carte. Mesagerul lui Allah s-a mâniat şi a spus: „Ai căzut în rătăcire, o, Ibn Khattab? Pe Cel în Mâinile Căruia se află sufletul meu, cu adevărat v-am adus vouă o religie pură şi adevărată. Nu-i întreba pe ei nimic. Căci de vei face acest lucru, poate îţi vor spune un lucru adevărat şi tu poate vei nega sau poate îţi vor spune un lucru fals şi tu îi vei crede. Pe Cel în Mâinile Căruia se află sufletul meu, dacă Moise s-ar fi aflat în viaţă nu ar fi avut altă posibilitate decât de a mă urma.” Imamul Ahmed a relatat următorul Hadis în care se spune: „Pe Cel în Mâinile Căruia se află sufletul meu, dacă Moise va veni printre voi, şi voi îl veţi urma pe el, iar pe mine mă veţi părăsi, vă veţi abate de la calea cea dreaptă. Voi reprezentaţi partea mea dintre omenire, iar eu reprezint partea voastră dintre profeţi.” Acest Hadis a fost relatat de numeroşi naratori prin diferite cuvinte. În unele relatări se spune că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - s-a adresat oamenilor astfel: „Oameni! Mi s-a acordat Jauame Al-Kalim. Şi v-am adus vouă o religie adevărată şi pură, aşa că nu urmaţi o cale greşită şi nu-i lăsaţi nici pe cei nedumeriţi să vă amăgească.” Şi apoi Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a poruncit ca acea carte să fie ştearsă cuvânt cu cuvânt. Visul lui Iosif Allah a zis: ﴾ Când Iosif i-a zis tatălui său: “O, tată! Eu am văzut [în vis] unsprezece planete, şi Soarele, şi Luna! Eu le-am văzut prosternându-mi-se!” ~ A zis el: “O, fiul meu! Nu povesti vedenia ta fraţilor tăi, ca să nu plăsmuiască viclenie împotriva ta. Şeitan îi este omului duşman învederat. ~ Astfel te alege Domnul tău şi te învaţă tâlcuirea vedeniilor şi va împlini El binefacerea Sa asupra ta şi asupra neamului lui Iacob, aşa cum a împlinit-o El şi asupra celor doi părinţi ai tăi, Avraam şi Isaac, căci Domnul tău este Atoateştiutor [şi] Înţelept”. ﴿ [Coran 12:4-6] Aşa cum am menţionat şi mai înainte, Iacob a avut doisprezece copii din care derivă toate triburile de evrei. Dintre aceştia, Iosif a fost cel mai nobil şi cel mai apreciat. Unii învăţaţi sunt de părere că numai Iosif a fost profet şi că fraţii săi nu au primit Revelaţia Divină. Dacă analizăm şi comportamentul lor faţă de acesta, atunci ni se confirmă şi mai mult această opinie. Cei ce au afirmat că şi fraţii lui Iosif au fost profeţi, s-au bazat pe acest verset: ﴾ Spune, [o, Muhammed]: “Noi credem în Allah, în ceea ce ne-a pogorât nouă şi a pogorât lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor, precum şi în [cărţile] date lui Moise, lui Isus şi tuturor profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem nici o deosebire între ei şi noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]”. ﴿ [Coran 3:84] Cei ce susţin această opinie sunt de părere că termenul „Asbat” (seminţii) folosit în versetul anterior se referă la fraţii lui Iosif. Cu toate acestea, această opinie nu are mulţi susţinători. Prin termenul „Asbat” se face referire la diferite seminţii şi neamuri de izraeliţi şi la acei profeţi ce au fost trimişi dintre aceştia. Opinia conform căreia numai Iosif a fost profet este susţinută de asemenea de faptul că nu există nici o relatare care să dovedească faptul că, în afară de Iosif, şi aceştia au fost profeţi. Susţinem această opinie şi prin Hadisul următor în care Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Nobilul fiul nobilului fiul nobilului fiul nobilului, Iosif, fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam.” (convenit) Exegeţii spun: „În copilărie Iosif a avut un vis, şi anume că unsprezece stele ce îi reprezentau pe fraţii săi, şi soarele şi luna, reprezentând părinţii lui, se prosternau înaintea sa. S-a înfiorat Iosif de acest vis. Când s-a trezit, a povestit tatălui său ceea ce visase. Acesta a ajuns la concluzia că Iosif va dobândi un rang şi o poziţie înaltă în această lume şi în cea de apoi, încât chiar şi părinţii şi fraţii lui se vor înclina înainte-i. Iacob i-a cerut să nu povestească acest vis şi fraţilor săi, căci de aflau şi aceştia despre visul său deveneau invidioşi şi poate urzeau un plan împotriva lui.” În unele relatări găsim: „Căută sprijin în realizarea nevoilor tale ascunzându-le de ceilalţi, căci fiecare persoană împlinită este invidiată.” În Biblie se spune că Iosif a povestit visul în acelaşi timp şi tatălui şi fraţilor săi, ceea ce din punct de vedere al Coranului nu este adevărat. (a se vedea „Facerea”, capitolul 37) „Astfel te alege Domnul tău”, ceea ce înseamnă că Domnul tău ţi-a arătat acest vis minunat şi de poţi să-l ascunzi El te va alege şi pentru alte Binecuvântări şi Bunătăţi ale Sale. „... şi te învaţă tâlcuirea vedeniilor” [12:6], ceea ce înseamnă că El te va face să pricepi ceea ce este ascuns în acest vis şi să tâlcuieşti ceea ce alţii nu pricep. „... şi va împlini El binefacerea Sa asupra ta” [12:6], adică pogorând asupra ta Revelaţii. ”... şi asupra neamului lui Iacob”, datorită ţie se vor bucura ei de ceea ce este bun în această lume şi în cea de apoi. ”... aşa cum a împlinit-o El şi asupra celor doi părinţi ai tăi, Avraam şi Isaac”, Allah îţi va acorda ţie Profeţia şi te va trimite ca mesager, aşa cum a făcut cu părintele tău, Iacob, cu bunicul tău, Isaac, şi cu străbunul tău, Avraam. ”... căci Domnul tău este Atoateştiutor [şi] Înţelept.” [12:6] După cum a grăit Allah şi în acest verset: „... Însă Allah ştie mai bine cui trimite mesajul Său.” [Coran 6:124] Şi, din acest motiv, atunci când a fost întrebat cine este cel mai nobil, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a zis: „Iosif, profetul lui Allah, fiul profetului lui Allah, fiul profetului lui Allah, fiul Prietenului lui Allah.” (Al- Bukhari) Iosif şi fraţii săi ﴾ În Iosif şi în fraţii săi au fost semne pentru aceia care întreabă, ~ Căci au zis ei: “Iosif şi fratele său sunt mai dragi decât noi tatălui nostru, chiar dacă noi suntem o ceată. Tatăl nostru este, într-adevăr, în rătăcire vădită. ~ Omorâţi-l pe Iosif sau lăsaţi-l [undeva] pe pământ, astfel încât chipul tatălui vostru să se îndrepte numai spre voi! Iar după aceasta veţi fi oameni drepţi!”. ~ A zis unul dintre ei: “Nu-l omorâţi pe Iosif, ci aruncaţi-l în fundul unui puţ - dacă voi vreţi să o faceţi - şi o să-l ia vreo caravană!” ﴿ [Coran 12:7-10] Allah îşi îndreaptă atenţia asupra înţelepciunii şi pildei conţinute de această poveste. Ne dezvăluie cum fraţii lui Iosif au devenit invidioşi pe el din cauză că părintele lor îi iubea pe el şi pe fratele său, adică pe Beniamin, mai mult decât pe ei. Aceştia spuneau că de vreme ce erau o ceată mai puternică trebuiau să îi fie mai dragi decât ei. După părerea lor, părintele lor căzuse în rătăcire. După cum au spus: „Tatăl nostru este, într-adevăr, în rătăcire vădită.” Această invidie i-a făcut să se adune şi să se sfătuiască ce decizie să ia în privinţa lui Iosif. Nu ştiau dacă să-l ucidă sau să-l alunge într-un ţinut din care să nu se mai poată întoarce, astfel încât numai ei să capteze întreaga afecţiune şi iubire a tatălui lor. Şi abia atunci se vor căi pentru păcatul comis. Au căzut de acord în privinţa aceasta şi atunci unii dintre ei au sugerat: “Nu-l omorâţi pe Iosif, ci aruncaţi-l în fundul unui puţ - dacă voi vreţi să o faceţi - şi o să-l ia vreo caravană!” Mujahid a spus că acesta a fost Simion, iar Suddi a spus că era vorba de Iuda. Qatada şi Ibn Ishaq au spus însă că era vorba de cel mai mare dintre fraţi, Ruben. „...dacă voi vreţi să o faceţi”, ceea ce înseamnă: „De vreme ce doriţi să urmaţi ceea ce discutaţi atunci mai bine să fie ceea ce am sugerat eu. Căci este mai bine decât să-l ucidem sau să-l alungăm spre un ţinut din care să nu poată să se mai întoarcă.” Cu toţii au fost de acord cu el. Se spune apoi în Coran: ﴾ Au zis ei: “O, tată! De ce nu ni-l dai tu pe Iosif în grijă? Noi doară îi suntem lui sfătuitori buni! ~ Trimite-l mâine împreună cu noi, să se bucure şi să se joace, iar noi îl vom păzi pre el!” ~ A zis: “Eu sunt trist că voi îl luaţi şi mă tem să nu-l mănânce lupul, când voi veţi fi fără băgare de seamă faţă de el!” ~ Ei au zis: “Dacă o să-l mănânce lupul, când noi suntem o ceată, înseamnă că noi suntem atunci cei pierduţi!” ﴿ [Coran 12:11-14] Aceştia i-au cerut tatălui lor să-l trimită pe fratele lor, Iosif, la ei, spunând că îşi doresc numai ca fratele lor să se joace şi să fie fericit. Aşadar, şi-au ascuns adevăratele intenţii, cunoscute numai de Allah. Iacob le-a răspuns: „Fiii mei! Mi-e greu să mă despart de Iosif fie şi pentru o clipă. Mă tem de asemenea că va rămâne singur şi voi nu veţi fi foarte atenţi la el şi lupul îl va mânca sau îl va răni. Iosif este copil şi nu poate să se apere.” Răspunsul lor a fost însă acesta: “Dacă o să-l mănânce lupul, când noi suntem o ceată, înseamnă că noi suntem atunci cei pierduţi!” ...adică au zis ei: „Dacă lupul îl atacă sau îl mănâncă în timp ce noi toţi suntem acolo, un grup mare şi puternic, atunci într-adevăr suntem slabi şi laşi.” În Biblie se spune că Iacob l-a trimis pe Iosif la fraţii săi, însă acesta s-a rătăcit şi atunci un om i-a arătat calea pe care să ajungă. Aceasta este greşeala lor în Biblie. Dacă Iacob ezita să-l trimită alături de ei, cum putea aşadar să-l trimită singur? („Facerea”, capitolul 37) În Coran se spune: ﴾ Şi când au plecat cu el şi s-au înţeles cu toţii să-l arunce în adâncul puţului, atunci i-am revelat Noi lui: „Tu le vei vorbi despre această faptă a lor [într-o zi], fără ca ei să te cunoască!” ~ Şi seara au venit la tatăl lor, plângând. ~ Şi au zis: “O, tată! Noi ne-am dus şi ne-am luat la întrecere şi l-am lăsat pe Iosif lângă lucrurile noastre. Şi l-a mâncat lupul. Tu nu ne crezi, măcar că noi spunem adevărul!” ~ Şi au adus cămaşa lui [mânjită] cu sânge mincinos. A zis el: “Mai degrabă sufletele voastre v-au îndemnat să faceţi ceva [rău]... Deci [nu-mi rămâne decât] răbdarea cuminte! Şi Allah este Cel la care se cere ajutor pentru cele pe care voi le povestiţi!” ﴿ [Coran 12:15-18] Şi au stăruit atâta pe lângă tatăl lor încât acesta s-a simţit forţat să-l trimită cu ei. De îndată ce s-au îndepărtat, au început să-l umilească şi să-l ameninţe. Apoi au căzut de acord să-l arunce într-un puţ adânc. Când l-au aruncat în puţ, Allah i-a revelat că nu trebuie să se teamă, căci în curând va scăpa de această greutate. De asemenea le va spune fraţilor săi despre actul ce l-au înfăptuit şi în acea vreme el va fi o persoană puternică, iar ei vor fi nevoiaşi şi se vor teme de el, însă nu-şi vor da ei seama că a fost Iosif – „fără ca ei să te cunoască”. Mujahid şi Qatada au spus în legătură cu acest verset: „Înseamnă că ei nu ştiau că Allah îi revelase deja lui Iosif ceea ce-i va rezerva viitorul.” Ibn Abbas a spus însă: „Asta înseamnă că Iosif le va spune despre faptele comise atunci când lor le va fi imposibil să-l recunoască.” Ibn Jarir a relatat acelaşi lucru, preluând de la el. L-au aruncat într-un puţ adânc, apoi au mânjit cămaşa lui Iosif cu „sânge mincinos” şi s-au întors noaptea la tatăl lor, “plângând” pentru fratele lor. Unii învăţaţi spun de aceea că nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi de plânsul unuia care caută sprijin împotriva altuia, căci pe mulţi răufăcători aţi putea găsi plângând. Fraţii lui Iosif au venit la timp de noapte pentru a le fi mai uşor să-şi amăgească părintele. Ei au spus: “O, tată! Noi ne-am dus şi ne-am luat la întrecere şi l-am lăsat pe Iosif lângă lucrurile noastre. Şi l-a mâncat lupul. Tu nu ne crezi, măcar că noi spunem adevărul!” Au pretins că l-au lăsat pe Iosif să aibă grijă de hainele lor, iar atunci când ei nu se găseau acolo a venit lupul şi l-a mâncat, şi din acest motiv nu au avut ei ce face. Au spus tatălui lor ”Tu nu ne crezi”, adică nu ne crezi atunci când îţi spunem că Iosif a fost mâncat de lup, deşi poate mai înainte ne-ai văzut ca pe nişte copii cuminţi. Însă tu nu ai avut niciodată încredere în noi, cum ai putea atunci să ne crezi? Te-ai temut că va fi mâncat de lup şi noi am jurat că aşa ceva nu se va întâmpla, căci formam un grup mare şi puternic. Însă acum am devenit mincinoşi înaintea ta, astfel că ai motiv să te îndoieşti de noi. „Şi au adus cămaşa lui [mânjită] cu sânge mincinos.” Sângele provenea de la o capră pe care o înjunghiaseră, după care mânjiseră cu sângele ei cămaşa lui Iosif, încât să-l amăgească pe tatăl lor şi acesta să creadă că într-adevăr a fost mâncat de lup. Se spune că au uitat să sfâşie hainele şi acest lucru nu a fost trecut cu vederea. S-au ridicat semne de întrebare şi astfel nu şi-au putut convinge tatăl cu pretinderea lor. Acesta era conştient de duşmănia şi invidia pe care o simţeau ei pentru Iosif. Îl iubea pe Iosif datorită comportamentului şi atitudinii alese, vizibile încă din timpul copilăriei, şi pentru că ştia că Allah îl alesese ca profet al Său. De îndată ce l-au convins să-l ia cu ei, au încercat să-l alunge pentru totdeauna din faţa ochilor săi. S-au întors prefăcându-se cu adevărat îndureraţi de dispariţia lui şi de aceea Iacob le-a zis: “Mai degrabă sufletele voastre v-au îndemnat să faceţi ceva [rău]... Deci [nu-mi rămâne decât] răbdarea cuminte! Şi Allah este Cel la care se cere ajutor pentru cele pe care voi le povestiţi!” Iosif în Egipt ﴾ A venit o caravană şi [cei din caravană] l-au trimis pe cel care scotea apă pentru ei şi el a coborât găleata lui. Dar a zis el: “Ce veste bună! Acesta este un băieţel!” Şi l-au ascuns în chip de marfă. Dar Allah era Bineştiutor a ceea ce au făcut ei. ~ Şi l-au vândut ei pentru un preţ de nimic, pentru câţiva dirhami, căci atât de puţin l-au preţuit ei! ~ Şi a zis acela din Egipt, care l-a cumpărat, către muierea lui: „Cinsteşte şederea lui [printre noi]! S-ar putea să ne fie de folos sau să-l luăm ca fiu!” Şi astfel i-am dat Noi lui Iosif stare temeinică pe acest pământ, pentru a-l învăţa pe el tâlcuirea vedeniilor. Allah are putere să facă orice lucru dacă voieşte, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu. ~ Şi când a ajuns el la vârsta bărbăţiei, i-am dat Noi înţelepciune şi ştiinţă, căci astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine. ﴿ [Coran 12:19-22] Acum Allah ne înfăţişează povestea lui Iosif după ce a fost aruncat în „adâncul puţului”. Iosif aştepta ajutorul lui Allah şi astfel a trecut pe acolo o caravană de negustori. În Biblie se spune: „... ale căror cămile erau încărcate cu tămâie, cu balsam şi cu smirnă, pe care le duceau în Egipt.” („Facerea”, [37:25]) În Coran se spune că au trimis pe cineva să le aducă apă din acel puţ. Când acesta a coborât găleata, Iosif s-a apucat de ea şi a ieşit la suprafaţă. După cum se spune în Coran, fraţii lui Iosif l-au aruncat în puţ şi apoi, când a trecut caravana, aceştia l-au scos de acolo. În Biblie se spune însă că fraţii săi s-au răzgândit şi l-au scos din puţ şi l-au vândut pe douăzeci de arginţi. (a se vedea „Facerea”, capitolul 37 – „Iosif vândut de fraţii săi”) Cu toate acestea, nimic nu este mai adevărat decât Coranul. Când l-a văzut ce-l ce aducea apă: „... a zis el: “Ce veste bună! Acesta este un băieţel!” Şi l-au ascuns în chip de marfă. Dar Allah era Bineştiutor a ceea ce au făcut ei.”, ...dând impresia că Iosif făcea parte din mărfurile lor. Allah ştia ce joc făcuseră fraţii săi şi ce plan urziseră împotrivă-i. Ştia de asemenea şi încotro se îndrepta Iosif, ştia că a fost considerat drept marfă şi urma a fi vândut în Egipt. Allah ştia foarte bine ce se va întâmpla, însă nu a schimbat nimic, căci El era Prea-bine Conştient de faptul că acest băiat va milostivi poporul Egiptului şi, deşi va intra în Egipt ca sclav, în curând va prelua conducerea şi va domni cu dreptate, astfel ca oamenii să fie salvaţi şi binecuvântaţi prin venirea sa. Când au aflat fraţii săi că Iosif fusese luat de caravană, au mers la aceştia şi le-au spus că el era sclavul lor care fugise de la ei. Cei din caravană l-au cumpărat pe un preţ de nimic. Şi l-au vândut ei pentru un preţ de nimic, pentru câţiva dirhami, căci atât de puţin l-au preţuit ei! ~ Şi a zis acela din Egipt, care l-a cumpărat, către muierea lui: „Cinsteşte şederea lui [printre noi]! S-ar putea să ne fie de folos sau să-l luăm ca fiu!” Cel ce l-a cumpărat din Egipt era înaltul dregător al Faraonului, cel ce se ocupa cu trezoreria. „Şi astfel i-am dat Noi lui Iosif stare temeinică pe acest pământ” – prin oferirea unui adăpost în locuinţa acelui mare dregător, Allah i-a asigurat un sprijin de neclintit. „pentru a-l învăţa pe el tâlcuirea vedeniilor.”, adică înţelegerea şi interpretarea viselor. „Allah are putere să facă orice lucru dacă voieşte, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.” Când doreşte să facă un lucru să se întâmple, Allah creează mijloace pentru acesta şi apoi călăuzeşte oamenii spre acel lucru. „Şi când a ajuns el la vârsta bărbăţiei, i-am dat Noi înţelepciune şi ştiinţă, căci astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine.” Acest verset ne spune cu claritate că tot ce s-a întâmplat a fost înainte ca Iosif să ajungă la vârsta înţelepciunii şi maturităţii, adică la vârsta de 40 de ani, după care Allah trimite Revelaţia Sa profeţilor Săi. Ademenirea lui Iosif ﴾ Şi a vrut să-l ademenească, împotriva voinţei lui, cea în a cărei casă se afla şi a încuiat uşile şi i-a zis: “Vino încoace!” Însă el i-a răspuns: “Ferească Allah! Stăpânul meu mi-a dat bun loc. Într-adevăr nelegiuiţii nu izbândesc!” ~ Avea ea poftă de el şi ar fi avut şi el poftă de ea, de n-ar fi văzut semnul Domnului său. Astfel [am făcut Noi], ca să îndepărtăm răul şi fapta ruşinoasă de el, căci el era unul dintre robii Noştri aleşi. ~ Şi au alergat amândoi spre uşă, iar ea i-a rupt cămaşa la spate. Şi l-au găsit pe stăpânul ei lângă uşă şi i-a zis ea [atunci]: „Care este pedeapsa pentru acela care voieşte familiei tale un rău, decât temniţa sau osânda dureroasă?” ﴿ [Coran 12:23-25] ﴾ A zis: „Dar ea a vrut să mă ademenească, în pofida voinţei mele!” Însă un martor din familia ei a mărturisit: „Dacă a fost ruptă cămaşa lui dinainte, atunci ea a spus adevărul, iar el a fost dintre aceia care mint, ~ Însă dacă a fost ruptă cămaşa lui la spate, atunci ea a minţit, iar el este dintre aceia care spun adevărul”. ~ Şi când a văzut cămaşa lui că a fost ruptă la spate, a zis el: „Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini! ~ Iosif, uită de aceasta! Iar tu, [muiere], roagă-te de iertare pentru vina ta, căci tu ai fost dintre cei păcătoşi!” ﴿ [Coran 12:26-29] În aceste versete Allah ne-a dezvăluit modul în care soţia înaltului dregător al Egiptului a încercat să-l ademenească pe Iosif, să-l facă să înfăptuiască un lucru ce nu era demn de personalitatea şi poziţia sa. Ea era o femeie din clasa de sus a societăţii, înstărită, soţie de mare dregător şi era tânără şi frumoasă. S-a îmbrăcat cu cele mai frumoase veşminte ale sale, a încuiat uşa şi apoi l-a poftit la ea. Era atrasă de el datorită faptului că Iosif era un tânăr chipeş şi avea o înfăţişare aleasă. Cu toate acestea, el era profet, era un urmaş al profeţilor şi astfel Domnul său l-a salvat să nu comită o astfel de nelegiuire şi l-a ocrotit de ceea ce urzise femeia. El face parte din acele şapte grupuri de persoane menţionate în Hadisul de mai jos, în care Profetul a spus: „Allah va ocroti în Adăpostul Său şapte oameni în Ziua Judecăţii când nu va exista alt adăpost în afară de Adăpostul Său: pe cel ce a domnit cu dreptate, pe cel ce în singurătatea sa L-a pomenit pe Allah cu ochii plini de lacrimi, pe cel al cărui suflet este întotdeauna în moschee din momentul în care iese şi până când intră, pe cei doi oameni care au fost prieteni de dragul lui Allah, au venit împreună din acest motiv şi au plecat împreună tot din acest motiv, pe cel ce a dat de pomană în secret şi ceea ce a dat cu mâna dreaptă nu este ştiut de mâna stângă, pe tânărul ce şi-a petrecut viaţa întru slăvirea lui Allah, pe cel ce a fost ademenit de o femeie frumoasă şi înstărită, însă a spus: «Mă tem de Allah!»” (convenit) Soţia stăpânului său l-a ademenit pe Iosif la ea, însă el a zis: “Ferească Allah! Stăpânul meu [referindu-se la soţul ei] mi-a dat bun loc”, el mi-a făcut mie un bine şi m-a tratat cu onoare şi demnitate „Într-adevăr nelegiuiţii nu izbândesc!” ~ Avea ea poftă de el şi ar fi avut şi el poftă de ea, de n-ar fi văzut semnul Domnului său.” [Coran 12:24] Cele mai multe povestiri în această privinţă sunt luate din Biblie şi din acest motiv nu ţinem cont de ele şi nici nu le menţionăm aici. Cu toate acestea, importat în credinţa noastră este faptul că Allah l-a ocrotit de acel act nelegiuit şi de amăgirea acelei femei. Şi de aceea a zis El: „Astfel [am făcut Noi], ca să îndepărtăm răul şi fapta ruşinoasă de el, căci el era unul dintre robii Noştri aleşi.” „Şi au alergat amândoi spre uşă” – Iosif a alergat spre uşă, fugind de ea, pentru a putea scăpa de acolo, însă ea l-a urmat. „Şi l-au găsit pe stăpânul ei lângă uşă” şi deodată şi-a schimbat ea purtarea şi l-a acuzat în faţa soţului ei pe Iosif: „Care este pedeapsa pentru acela care voieşte familiei tale un rău, decât temniţa sau osânda dureroasă?” L-a acuzat pe Iosif, deşi ea era cea vinovată. S-a arătat inocentă şi pură, de aceea a zis Iosif: „Dar ea a vrut să mă ademenească în pofida voinţei mele!” A simţit că trebuie să dezvăluie adevărul cât mai repede. „Însă un martor din familia ei a mărturisit:” Se spune că acesta era un copil. Într-o altă versiune se spune că era prietenul soţului ei, iar în alte relatări că era prietenul ei. Acesta a zis: „Dacă a fost ruptă cămaşa lui dinainte, atunci ea a spus adevărul, iar el a fost dintre aceia care mint”, căci în acest caz cel mai probabil este că el este cel ce a ademenit-o şi ea a rupt cămaşa lui dinainte în timp ce opunea rezistenţă şi se apăra. „Însă dacă a fost ruptă cămaşa lui la spate, atunci ea a minţit, iar el este dintre aceia care spun adevărul”, căci în acest caz cel mai probabil este ca el să fi fugit de ea, însă ea l-a urmat şi l-a apucat de partea din spate a cămăşii şi a rupt-o. „Şi când a văzut cămaşa lui că a fost ruptă la spate, a zis el: „Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini!” Soţul ei şi-a dat seama că acesta era un plan urzit de ea, că ea era cea care-l amăgise şi îl acuzase apoi pe nedrept pe Iosif. Apoi soţul său a încercat să nu ia în seamă ceea ce s-a întâmplat şi a zis: „Iosif, uită de aceasta!” Nu mai vorbi nimănui despre acest lucru, căci astfel de treburi trebuie mai bine ascunse decât dezvăluite. Şi apoi i-a cerut ei să caute iertare pentru păcatul comis şi să se căiască. Cu toate că oamenii din Egipt slăveau idoli, ştiau că Cel ce iartă păcatele şi pedepseşte pentru comiterea lor este Allah, Cel ce nu are pe nimeni egal. Şi de aceea soţul ei i-a cerut să caute iertare la Allah şi a scuzat-o pentru multe motive, căci nu şi-a putut ea stăpâni pasiunea la vederea unui tânăr atât de chipeş şi de ales. Însă Iosif era o persoană inocentă, demnă, şi astfel a fost salvat. Şi a zis el: „Iar tu, [muiere], roagă-te de iertare pentru vina ta, căci tu ai fost dintre cei păcătoşi!” ﴾ Şi apoi au zis unele muieri din cetate: „Soaţa lui Al-Aziz îl ademeneşte pe băiatul ei, în pofida voinţei lui. A făcut-o să-şi piardă minţile iubirea pentru el! Noi o vedem cu adevărat în rătăcire limpede”. ~ Şi când a aflat ea de clevetirea lor, a trimis ea la ele, le-a pregătit rezemătoare şi a dat fiecăreia dintre ele câte un cuţit. Şi atunci a zis: „Ieşi afară la ele, [Iosif]!” Iar când l-au văzut, s-au minunat de el peste măsură şi şi-au tăiat mâinile, în vreme ce ziceau: „Allah să ne ferească! Acesta nu este om! Acesta este un înger nobil!” ﴿ [Coran 12:30,31] ﴾ A zis ea: „Priviţi-l pe acela pentru care voi m-aţi clevetit! Am încercat să-l ademenesc în pofida voii lui, însă el s-a împotrivit, [rezistând ispitei]. Iar de nu va face ce-i poruncesc, să fie întemniţat şi să fie printre cei umiliţi!” ~ Atunci a zis: „Doamne! Temniţa îmi este mai dragă decât aceea la ce mă cheamă ele. Şi dacă nu vei depărta de la mine vicleşugul lor, voi simţi dorinţă pentru ele şi voi fi astfel printre cei proşti“. ~ Şi Domnul i-a răspuns şi a depărtat viclenia lor de la el. El doară este Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor! ﴿ [Coran 12:32-34] În versetele de mai sus, Allah Atotputernicul a dezvăluit reacţiile femeilor înstărite din Egipt cu privire la soţia înaltului dregător. Acestea au criticat-o şi şi-au arătat dispreţul, gândindu-se că l-a putut îndrăgi pe propriul ei sclav. Lucrul acesta nu era demn de poziţia lor şi astfel au zis: „Noi o vedem cu adevărat în rătăcire limpede”. „Şi când a aflat ea de clevetirea lor” A aflat că acestea cleveteau pe seama faptei sale care nu era demnă de poziţia lor în societate. Când a auzit cleveteala lor, a dorit să le arate că acesta era un altfel de sclav şi nu era ca aceia pe care îi ştiau sau îi avuseseră pentru ele. La vremea cinei, le-a invitat pe toate la ea şi a pregătit un ospăţ mare. Le-a oferit şi un desert care nu se putea mânca decât tăind felii cu cuţitul, astfel că a dat fiecăreia câte un cuţit cu care să se servească. De asemenea, pentru această ocazie, l-a îmbrăcat pe Iosif într-un veşmânt minunat care nu făcea decât să-i sublinieze graţia. La acea vreme, Iosif era în floarea tinereţii. Ea i-a cerut să se arate lor şi aşa a făcut. „Iar când l-au văzut, s-au minunat de el peste măsură” Când l-au văzut, l-au găsit încântător şi au fost cuprinse de înfiorare. Nu se gândiseră niciodată că o fiinţă poate fi atât de chipeşă şi au fost atât de pătrunse de acest sentiment, încât s-au pierdut cu firea. Au început să-şi taie mâinile cu cuţitele fără a simţi vreo durere şi au zis: „Allah să ne ferească! Acesta nu este om! Acesta este un înger nobil!” În Hadisul în care se vorbeşte despre călătoria pe care a făcut-o în noaptea „Înălţării spre sferele cereşti”, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Apoi am trecut pe lângă Iosif şi lui îi fusese dăruită jumătate din frumuseţe.” Suhaili şi alţi învăţaţi au spus: „Se referă la faptul că lui Iosif îi fusese dăruită doar o jumătate din frumuseţea exterioară ce-i fusese dată lui Adam. Allah îl crease pe Adam cu Mâna Sa, suflase asupra lui din duhul Său şi astfel era de o frumuseţe şi o graţie neînchipuite. Şi din acest motiv atunci când oamenii intră în Paradis, vor intra având înălţimea şi frumuseţea lui Adam. Iosif a avut jumătate din graţia lui Adam şi între aceste două idealuri de frumuseţe nu se mai află nimeni. Aşa cum nimeni nu se va asemăna mai mult cu Eva în afară de Sara, soţia profetului Avraam.” Ibn Mas’ud a zis: „Chipul lui Iosif era ca o lumină strălucitoare, nici o femeie nu venea cu vreo cerere la el fără a-şi acoperi chipul.” Alţii au spus: „De cele mai multe ori, Iosif îşi acoperea chipul pentru ca oamenii să nu-l vadă. De aceea şi-au tăiat femeile mâinile şi s-au minunat de el, deoarece nu-şi acoperise faţa.” Ea a zis: „Priviţi-l pe acela pentru care voi m-aţi clevetit!” Şi l-a lăudat că şi-a păstrat puritatea, zicând: „Am încercat să-l ademenesc în pofida voii lui, însă el s-a împotrivit, [rezistând ispitei].” şi l-am lăsat până acum, căci „... de nu va face ce-i poruncesc, să fie întemniţat şi să fie printre cei umiliţi!” Celelalte femei s-au aşteptat ca el să asculte şi să se supună dorinţei stăpânei lui. Însă el nu a dorit, a respins categoric acest lucru şi s-a rugat la Allah, Stăpânul lumilor. „Doamne! Temniţa îmi este mai dragă decât aceea la ce mă cheamă ele. Şi dacă nu vei depărta de la mine vicleşugul lor, voi simţi dorinţă pentru ele şi voi fi astfel printre cei proşti“. Şi dacă nu mă iei sub pavăza Ta, mă voi simţi poate tentat să cedez chemării lor. Căci eu sunt doar o făptură slabă şi neînsemnată. Nu am puterea de a-mi face bine sau rău doar dacă aşa e Voia Ta, aşa că Doamne salvează-mă. „Şi Domnul i-a răspuns şi a depărtat viclenia lor de la el. El doară este Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor!” Iosif în temniţă Allah a grăit: ﴾ Apoi li s-a năzărit lor, după ce au văzut semnele, să-l întemniţeze până la un timp. ~ Şi au intrat împreună cu el în temniţă doi tineri. Şi a zis unul dintre ei: “Eu m-am văzut storcând [struguri pentru] vin”. Iar celălalt a zis: “Iar eu m-am văzut purtând pe cap pâine, din care mâncau păsările. Vesteşte-ne nouă tâlcuirea acestora, căci te vedem pe tine dintre binefăcători!” ~ A zis: „Nici nu vă va sosi mâncarea cu care voi sunteţi hrăniţi, că eu vă voi şi vesti tâlcuirea, înainte ca ea să vă vină. Aceasta [face parte] din ceea ce m-a învăţat Domnul meu. Eu am părăsit religia unui neam ce nu crede în Allah şi care tăgăduieşte Viaţa de Apoi. ﴿ [Coran 12:35-37] ﴾ Şi eu am urmat religia strămoşilor mei Avraam, Isaac şi Iacob. Nu se cuvine să-I alăturăm lui Allah nimic! Aceasta este din harul lui Allah asupra noastră şi asupra [tuturor] oamenilor, însă cei mai mulţi dintre oameni nu aduc mulţumire. ~ O, voi, tovarăşi ai mei de temniţă! Oare domnii risipiţi sunt mai buni sau Allah Cel Unic, Stăpânul Atotputernic? ~ Nu adoraţi afară de El decât nişte nume pe care le-aţi născocit voi şi părinţii voştri şi cărora Allah nu le-a pogorât nici o dovadă! Judecata nu este decât la Allah! El v-a poruncit să nu-L adoraţi decât pe El! Aceasta este religia cea dreaptă, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu. ﴿ [Coran 12:38:40] ﴾ „O, voi, tovarăşi ai mei de temniţă! Unul dintre voi va da stăpânului său să bea vin. Cât despre celălalt, el va fi răstignit, iar păsările vor mânca din capul lui. S-a hotărât treaba asupra căreia voi îmi cereţi sfat!” ﴿ [Coran 12:41] În versetele de mai sus, Allah vorbeşte despre Aziz (înaltul dregător al Egiptului) şi despre soţia acestuia. Ni se dezvăluie că după ce au stabilit nevinovăţia lui Iosif au ajuns la concluzia că totuşi ar trebui întemniţat o vreme, pentru ca oamenii să nu mai clevetească pe seama lor şi ea să fie departe de el. Au încercat să arate că Iosif era cel care încercase să o amăgească şi din acest motiv a fost el întemniţat; dar l-au întemniţat fără dreptate. Aşa a poruncit însă Allah. El a vrut să-l păzească de răutăţile lor şi acela era cel mai bun loc unde putea fi la adăpost. „Şi au intrat împreună cu el în temniţă doi tineri.” Se spune că unul dintre aceştia era paharnicul regelui, anume Banua, iar celălalt era pitarul său, pe nume Mijlath. Ambii fuseseră acuzaţi de comiterea unei ofense şi fuseseră închişi. Când l-au văzut pe Iosif în închisoare, au fost impresionaţi de comportamentul şi de caracterul lui drept, de faptele sale şi de rugăciunile pe care le făcea. Ambii au avut vise şi au dorit să cunoască interpretarea lor. Exegeţii spun: „Şi au visat ei în aceeaşi noapte. Paharnicul a visat că erau trei viţe de vie pline de struguri. A cules strugurii, i-a stors în paharul regelui şi apoi i-a dat regelui paharul ca să bea. Pitarul a visat că avea pe cap trei panere cu pâine, iar păsările cerului ciuguleau din cel de deasupra.” I-au povestit lui Iosif ceea ce visaseră şi l-au rugat să le spună tălmăcirea lor, zicându-i: „căci te vedem pe tine dintre binefăcători!” Şi Iosif i-a vestit că ştia care este tâlcuirea viselor: „Nici nu vă va sosi mâncarea cu care voi sunteţi hrăniţi, că eu vă voi şi vesti tâlcuirea, înainte ca ea să vă vină.”, adică, aşa cum au spus unii învăţaţi, a spus: „Orice vis veţi avea, îl pot tălmăci înainte ca el să se întâmple şi ceea ce vă voi spune se va adeveri.” Alţii spun că s-a referit la faptul că poate să-i vestească, mai înainte de a veni vremea mesei, despre ceea ce vor mânca, spunându-le dacă hrana va fi dulce sau amară. Aşa cum profetul Iisus – Pacea fie asupra lui – a spus: „Eu vă voi vesti ceea ce mâncaţi şi ceea ce păstraţi în casele voastre.” [3:49] Iosif le-a spus: „Aceasta vine din ceea ce Allah m-a învăţat, căci eu cred în El, nu-i fac Lui asociaţi şi urmez calea dreaptă a nobililor mei părinţi Iacob, Isaac şi Avraam.” Iosif i-a chemat apoi să-L slăvească pe Allah Unicul şi să nu mai venereze idoli. Le-a explicat că idolii lor nu deţin nici un fel de putere sau autoritate şi sunt doar nişte false percepţii ale divinităţii. „O, voi, tovarăşi ai mei de temniţă! Oare domnii risipiţi sunt mai buni sau Allah Cel Unic, Stăpânul Atotputernic? ~ Nu adoraţi afară de El decât nişte nume pe care le-aţi născocit voi şi părinţii voştri şi cărora Allah nu le‑a pogorât nici o dovadă! Judecata nu este decât la Allah! El v-a poruncit să nu-L adoraţi decât pe El! Aceasta este religia cea dreaptă, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.” Aceasta era calea cea dreaptă şi slăvirea cea adevărată, însă cei mai mulţi nu găsesc această călăuzire, cu toate că ea este evidentă înaintea lor. Iosif i-a chemat la timpul potrivit cu deosebită înţelepciune, căci aceştia îl admirau şi îl preţuiau, fiind pregătiţi să asculte şi să accepte tot ceea ce le spunea el. Şi a profitat de ocazie pentru a le spune mai întâi ceea ce era mai important pentru ei, şi nu ceea ce-l întrebaseră. După ce şi-a împlinit datoria de a-I chema la calea lui Allah, le-a tălmăcit visele, spunând: „O, voi, tovarăşi ai mei de temniţă! Unul dintre voi va da stăpânului său să bea vin”. Aceasta era tălmăcirea visului paharnicului. „Cât despre celălalt, el va fi răstignit, iar păsările vor mânca din capul lui.” Aceasta era interpretarea visului pitarului. „S-a hotărât treaba asupra căreia voi îmi cereţi sfat!”, adică tocmai v-am tălmăcit ceea ce fără urmă de îndoială se va întâmpla. ﴾ Şi a zis el apoi către acela dintre ei despre care credea că va fi slobozit: „Pomeneşte şi de mine stăpânului tău!” Dar Şeitan l-a făcut să uite să-i amintească stăpânului său şi el a rămas în temniţă câţiva ani. ﴿ [Coran 12:42] Iosif i-a spus aceluia despre care credea că va fi liber, şi anume paharnicului: „Pomeneşte şi de mine stăpânului tău!” Pomeneşte de mine regelui şi spune-i că am fost întemniţat fără a avea vreo vină. „Dar Şeitan l-a făcut să uite să-i amintească stăpânului său...” Mujahid şi alţii susţin că Satana l-a făcut pe cel eliberat să uite ceea ce-l rugase Iosif. „...şi el a rămas în temniţă câţiva ani.” În varianta originală din limba arabă, cuvântul pentru „câţiva” este „Bid’a”, care este folosit pentru numere cuprinse între trei şi nouă. Se spune de asemenea că este folosit pentru orice număr cuprins între unu şi nouă. Visul Faraonului ﴾ Şi a zis regele: „Am văzut şapte vaci grase, pe care le mâncau şapte costelive şi şapte spice verzi şi altele [şapte] uscate. O, voi, dregători ai mei! Daţi-mi mie sfat asupra vedeniei mele, dacă voi ştiţi să tâlcuiţi vedenia!” ~ Şi i-au răspuns ei: „Vise învălmăşite! Iar noi în tâlcuirea viselor nu suntem pricepuţi!” ~ Şi a zis acela care fusese slobozit dintre cei doi şi şi-a adus aminte după o vreme: „Eu vă voi vesti tâlcuirea acestora! Deci trimiteţi-mă!” ﴿ [Coran 12:43-45] ﴾ „O, Iosif, iubitorule de adevăr! Tălmăceşte-ne nouă despre şapte vaci grase, pe care le mănâncă şapte costelive, şi despre şapte spice verzi şi alte [şapte] uscate, ca să mă întorc la oameni, pentru ca ei să ştie!” ~ Şi a zis: „O să semănaţi şapte ani, unul după altul, cu hărnicie, dar ceea ce seceraţi să lăsaţi în spice, afară de puţin din care o să mâncaţi! ~ Apoi vor veni, după aceea, şapte [ani] aspri, în care vor mânca ceea ce aţi strâns pentru ei mai înainte, afară de puţin pe care îl veţi păstra. ~ Apoi va veni, după aceea, un an în care oamenii vor avea parte de ploaie îmbelşugată şi în care vor stoarce”. ﴿ [Coran 12:46-49] Visul Faraonului a reprezentat principalul motiv pentru care a fost scos din temniţă cu onoruri depline şi demnitate. În Biblie se spune despre acest vis: „...a visat şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă un râu ~ Şi iată că au ieşit din râu şapte vaci, frumoase la înfăţişare şi grase la trup, şi păşteau pe mal. ~ Iar după ele au ieşit alte şapte vaci, urâte la chip şi slabe la trup, şi au stat pe malul râului lângă celelalte vaci; ~ Şi vacile cele urâte şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la chip şi grase la trup; şi s-a trezit Faraon. ~ Apoi iar a adormit şi a mai visat un vis: iată se ridicau dintr-o tulpină de grâu şapte spice frumoase şi pline; ~ Şi după ele au ieşit alte şapte spice subţiri, seci şi pălite de vântul de răsărit. ~ Şi cele şapte spice seci şi pălite au mâncat pe cele şapte spice grase şi pline. Şi s-a trezit Faraon şi a înţeles că era vis. ~ Iar dimineaţa s-a tulburat duhul lui Faraon...” (Biblia, „Facerea” [41:1-8]) Faraonul a povestit visul ce-l avusese înţelepţilor şi dregătorilor săi, însă nu a găsit pe nimeni care să i-l tălmăcească. Cu toţii au spus că sunt doar nişte „vise învălmăşite!” Şi astfel de vise nu au tălmăcire. Însă au spus de asemenea că nu se pricep la interpretarea viselor: „Iar noi în tâlcuirea viselor nu suntem pricepuţi!” Atunci cel ce fusese eliberat, şi anume paharnicul, şi-a adus aminte de Iosif şi de rugămintea sa – pe care o uitase – de a-i pomeni Faraonului despre el. A fost însă Voia lui Alah să uite el acest lucru. Când a auzit visul pe care-l avusese Faraonul şi a aflat că nimeni nu putea să-l tălmăcească, şi-a amintit de Iosif. „Şi a zis acela care fusese slobozit dintre cei doi şi şi-a adus aminte după o vreme” El a zis: „Eu vă voi vesti tâlcuirea acestora! Deci trimiteţi-mă!” ~ „O, Iosif, iubitorule de adevăr! Tălmăceşte-ne nouă despre şapte vaci grase, pe care le mănâncă şapte costelive, şi despre şapte spice verzi şi alte [şapte] uscate, ca să mă întorc la oameni, pentru ca ei să ştie!” Iosif i-a dezvăluit de îndată interpretarea viselor din ceea ce-l învăţase Allah. A spus că vor veni şapte ani de belşug, urmaţi apoi de şapte ani de foamete şi sărăcie. „Apoi va veni, după aceea, un an în care oamenii vor avea parte de ploaie îmbelşugată şi în care vor stoarce”. Se vor strânge recolte bogate, va fi ploaie deasă şi hrană îmbelşugată şi se vor culege măsline şi alte roade. Şi i-a tălmăcit el visele şi i-a spus ce era de făcut. I-a spus ce paşi să urmeze atât în perioada îmbelşugată, cât şi în cea în care va domni foametea. Le-a spus că ar trebui să depoziteze toate grânele obţinute în cei şapte ani de belşug, în afară de ceea ce consumau pentru ei. De asemenea i-a învăţat ca în cei şapte ani de foamete să nu sădească multe grâne, căci acestea mai mult ca sigur nu vor răsări din lipsă de ploaie; aşadar să nu facă risipă de grâne. Tălmăcirea viselor a dezvăluit înţelepciunea cu care Allah îl înzestrase. Nevinovăţia lui Iosif ﴾ Şi a zis regele: „Aduceţi-l la mine!” Şi când a venit solul la el, i-a zis: „Întoarce-te la stăpânul tău şi întreabă-l: Ce-au avut muierile care şi-au tăiat mâinile? Domnul meu este Bineştiutor al vicleniei lor!” ~ Şi [le-]a zis lor: “Care a fost pricina ce v-a împins pe voi să încercaţi să-l ispitiţi pe Iosif?” Au răspuns [ele]: „Allah să ne ferească! Noi nu ştim nimic rău despre el!” Şi a zis muierea lui Al-Aziz: „Acum adevărul este limpede! Eu am încercat să-l ispitesc, în pofida voii lui, însă el întotdeauna a spus adevărul! ~ Aceasta, ca să ştie că eu nu l-am hainit în absenţă, şi că Allah nu călăuzeşte viclenia celor haini! ~ Eu nu mă dezvinovăţesc pe mine, căci sufletul este înclinat către rău, afară de cel pe care îl păzeşte Domnul meu prin îndurarea Lui, căci Domnul meu este Iertător şi Îndurător!” ﴿ [Coran 12:50-53] Când a văzut înţelepciunea lui Iosif, regele a poruncit să fie adus înaintea sa şi să fie inclus în cercul de seamă al curţii. Când solul a venit cu această poruncă, Iosif a preferat să nu iasă din temniţă până ce oamenii nu vor afla că a fost închis pe nedrept, fără a fi vinovat de vreo crimă. Să afle că nu era vinovat de nelegiuirea de care-l acuzaseră. „Întoarce-te la stăpânul tău (referindu-se la Faraon) şi întreabă-l: Ce-au avut muierile care şi-au tăiat mâinile? Domnul meu este Bineştiutor al vicleniei lor!” Se spune că aceasta înseamnă: „Domnul meu ştie că nu sunt vinovat de nelegiuirea de care am fost acuzat. Du-te aşadar şi spune-i regelui să le întrebe pe acele femei de am rezistat sau nu la amăgirile şi la viclenia lor de a mă face să comit un lucru lipsit de decenţă şi judecată?” Şi când au fost întrebate despre comportamentul lor, femeile şi-au mărturisit gândurile nelegiuite, destăinuind că Iosif a opus rezistenţă şi a spus adevărul. Au zis ele: „Allah să ne ferească! Noi nu ştim nimic rău despre el!” Atunci a vorbit soţia înaltului dregător astfel: „Acum adevărul este limpede! Eu am încercat să-l ispitesc, în pofida voii lui, însă el întotdeauna a spus adevărul!” Ceea ce pretinde el este adevărat, nu a încercat niciodată să mă ademenească şi a fost întemniţat pe nedrept. „Aceasta, ca să ştie că eu nu l-am hainit în absenţă, şi că Allah nu călăuzeşte viclenia celor haini!” Se spune că aşa a grăit Iosif, însemnând că: „Am dorit această mărturisire pentru ca soţul ei să ştie că nu l-am trădat în absenţa sa.” Într-o altă versiune se spune că acest lucru a fost zis de soţia înaltului dregător (Al-Aziz), însemnând: „Am mărturisit această întâmplare pentru ca soţul meu să ştie că nu l-am trădat în absenţa sa. A fost numai o încercare de seducţie, neurmată de vreun act lipsit de cuviinţă.” Această părere este preferată de cei mai mulţi dintre învăţaţi, în timp ce Ibn Jarir a menţionat numai prima variantă. Iosif, dregător în Egipt ﴾ Şi regele a zis: „Aduceţi-mi-l, căci voiesc să-l păstrez lângă mine!” Şi când a vorbit cu el, i-a zis: „De astăzi tu eşti pentru noi cu putere şi de încredere!” ~ A zis: „Pune-mă pe mine peste hambarele ţării, căci eu voi fi bun păzitor şi priceput!” ~ Astfel i-am dat Noi putere lui Iosif pe pământ şi i-am îngăduit să se aşeze în el acolo unde voieşte. Noi îl cuprindem cu îndurarea Noastră pe cel care voim şi nu lăsăm să se piardă răsplata binefăcătorilor. ~ Iar răsplata din Lumea de Apoi este chiar şi mai bună pentru aceia care cred şi sunt cu frică. ﴿ [Coran 12:54-57] Când Faraonului îi era clar că Iosif era nevinovat, a zis: „Aduceţi-mi-l, căci voiesc să-l păstrez lângă mine!” Voiesc să-l includ în cercul de seamă al curţii, să-i acord lui un loc bun şi nobil. Iosif a fost adus şi Faraonul a discutat cu el unele probleme şi a fost impresionat, spunând: „De astăzi tu eşti pentru noi cu putere şi de încredere!” A zis: „Pune-mă pe mine peste hambarele ţării, căci eu voi fi bun păzitor şi priceput!” Iosif a cerut să i se încredinţeze hambarele ţării, de vreme de era aşteptată o perioadă grea de foamete şi sărăcie, timp de şapte ani. A dorit să aibă grijă de oamenii acelei vremi. Iosif s-a descris ca fiind priceput în treburile ce ţin de administraţie. Acest verset ne arată clar că o persoană care ştie despre sine că este competentă şi de încredere trebuie să caute să deţină control şi putere. În Biblie se spune: „Apoi Faraon a zis lui Iosif: „Iată, eu te pun astăzi peste tot pământul Egiptului.” ~ Şi şi-a scos Faraon inelul din degetul său şi l-a pus în degetul ui Iosif, l-a îmbrăcat cu haina de vizon şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului lui. ~ Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură şi să strige înaintea lui: „Cădeţi în genunchi!” Şi aşa a fost pus Iosif peste tot pământul Egiptului. ~ Şi a zis iarăşi faraon către Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără ştirea ta, nimeni nu are să-şi mişte nici mâna sa, nici piciorul său, în tot pământul Egiptului”.” (Biblie, „Facerea” [41:41-44]) La acea vreme, Iosif avea 30 de ani, iar Faraonul i-a dat-o de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera, mare preot în On (cunoscut şi ca Iliopolis). Se spune că atunci când înaltul dregător a murit, Faraonul l-a căsătorit cu soţia acestuia, Zuleka, şi aceasta s-a dovedit a fi fecioară, căci soţul ei fusese bolnav (impotent) şi nu îşi putuse îndeplini obligaţiile matrimoniale. Aceasta a dat naştere la doi dintre fiii lui, şi anume lui Manase şi lui Efraim. Iosif şi-a consolidat puterea în Egipt, a domnit cu dreptate şi tot poporul l-a iubit. Allah a zis: „Astfel i-am dat Noi putere lui Iosif pe pământ şi i-am îngăduit să se aşeze în el acolo unde voieşte.” După ce a ieşit din temniţă, a devenit conducătorul ţinutului Egiptului. Oriîncotro se îndrepta era întâmpinat cu onoruri şi preţuire. „Noi îl cuprindem cu îndurarea Noastră pe cel care voim şi nu lăsăm să se piardă răsplata binefăcătorilor. ~ Iar răsplata din Lumea de Apoi este chiar şi mai bună pentru aceia care cred şi sunt cu frică.” Într-o altă versiune se spune că abia după ce Qitfir, soţul Zulekei, a murit, regele l-a numit pe Iosif în locul său şi i-a dat-o de soţie pe Zuleka. Ibn Ishaq a spus că regele Ualid bin Raiian s-a convertit la islam, datorită lui Iosif. Fraţii lui Iosif în Egipt ﴾ Şi au venit fraţii lui Iosif şi au intrat la el. El i-a cunoscut, însă ei nu l-au mai cunoscut. ~ Şi după ce i-a pregătit pe ei cu proviziile lor, a zis: „Aduceţi-mi pe un frate al vostru de la tatăl vostru! Nu vedeţi voi că eu dau măsură plină şi că eu sunt cel mai bun primitor de oaspeţi? ~ Iar de nu mi-l veţi aduce, nu veţi mai avea măsură la mine şi nu vă veţi mai apropia de mine!” ~ Au zis ei: „Vom încerca să-l convingem pe tatăl lui. Noi o vom face!” ~ A zis slujitorilor săi: „Puneţi marfa lor înapoi, în sacii lor de pe cămile! Poate că ei o s-o recunoască, atunci când se vor întoarce la familia lor, şi poate că ei vor reveni!” ﴿ [Coran 12:58-62] Când foametea a început să se facă simţită, fraţii lui Iosif, în căutare de hrană, au călătorit până în Egipt. La acea vreme, Iosif era deja căpetenie peste ţara Egiptului. Când au ajuns la el, Iosif i-a recunoscut, încă aceştia nu şi-au dat seama că era fratele lor. Şi asta din cauză că nu le trecea nici un moment prin gând că Iosif va deveni conducător şi va avea o poziţie atât de măreaţă. Totuşi, „...după ce i-a pregătit pe ei cu proviziile lor”, a zis: „Aduceţi-mi pe un frate al vostru de la tatăl vostru!” A spus acestea, interesându-se deja de familia şi de numărul lor. Ei i-au spus că erau doisprezece fraţi, unul dintre ei dispăruse, iar celălalt frate rămăsese acasă. Şi Iosif le-a cerut să-l aducă şi pe acesta când vor veni a doua oară pentru hrană. El a zis: „Nu vedeţi voi că eu dau măsură plină şi că eu sunt cel mai bun primitor de oaspeţi? ~ Iar de nu mi-l veţi aduce, nu veţi mai avea măsură la mine şi nu vă veţi mai apropia de mine!” Iosif a încercat să-i convingă prin două moduri: a accentuat faptul că le fusese o gazdă bună, că avusese în mod deosebit grijă de ei, dar i-a şi ameninţat că de nu-l vor aduce pe fratele lor a doua oară nu vor mai primi hrană şi nici nu vor mai fi trataţi cu respect aşa cum se întâmplase de data aceasta. Şi au promis ei că vor face tot posibilul să-i îndeplinească dorinţa, aducându-l în anul următor şi pe fratele lor, şi au zis: „Vom încerca să-l convingem pe tatăl lui. Noi o vom face!” Iosif a poruncit apoi slujitorilor săi să le pună în mare taină marfa (adică banii) pe care o aduseseră cu ei înapoi în sacii plini de provizii aflaţi pe cămile. Există mai multe explicaţii ale gestului său. Unii au spus că s-a temut că aceştia nu vor mai avea suficienţi bani în anul următor pentru a se întoarce, astfel că le-a înapoiat „marfa”. Alţii sunt de părere că nu i s-a părut firesc să primească de la fraţii săi bani în schimbul proviziilor. A treia variantă susţine faptul că şi-a dorit ca aceştia să se întoarcă, aşadar chiar de vor avea suficientă hrană şi nu vor dori să vină, se vor întoarce probabil pentru a restitui banii. Beniamin îl întâlneşte pe Iosif ﴾ Şi când s-au întors la tatăl lor, au zis ei: „O, tată al nostru! Ne-a fost nouă oprită măsura. Aşadar, trimite-l împreună cu noi pe fratele nostru ca să căpătăm măsura şi noi îl vom păzi pe el!” ~ Dar el a zis: „Să vi-l încredinţez aşa cum vi l-am încredinţat pe fratele lui mai înainte? Allah este mai bun Păzitor şi El este cel mai Îndurător dintre îndurători!” ~ Şi când au desfăcut sarcinile lor, au aflat că marfa lor le-a fost dată înapoi. Şi-au zis ei atunci: „O, tată al nostru! Ce să mai dorim noi [mai mult]? Iată că marfa noastră ne-a fost dată înapoi. Astfel vom procura noi provizii pentru familia noastră şi-l vom păzi pe fratele nostru şi vom adăuga noi o încărcătură de cămilă şi aceasta este o măsură uşoară!” ﴿ [Coran 12:63-65] ﴾ A zis el: „Nu-l voi trimite împreună cu voi până ce nu veţi face învoială cu mine înaintea lui Allah să mi-l aduceţi înapoi, afară de situaţia că voi aţi fi înconjuraţi!” Şi când au făcut legământul, a zis el: “Allah este Chezaş pentru ceea ce vorbim!” ~ Şi a mai zis el: „O, fiii mei! Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite! Eu nu vă pot fi de nici un folos împotriva lui Allah. Hotărârea nu este decât la Allah! Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred!” ~ Şi când au intrat aşa cum le-a poruncit tatăl lor, nu le-a fost aceasta de nici un folos împotriva [hotărârii] lui Allah. N-a fost decât că s-a împlinit o dorinţă din sufletul lui Iacob. El avea înţelepciunea din ceea ce l-am învăţat Noi, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu. ﴿ [Coran 12:66-68] Ce s-a întâmplat atunci când au ajuns acasă şi s-au întâlnit cu părintele lor? Versetele de mai înainte ne înfăţişează acele evenimente. I-au spus tatălui lor că vor fi privaţi de provizii anul următor de nu-l vor duce pe fratele lor, Beniamin, cu ei în Egipt. De nu-l vor lua cu ei, nu va mai avea nici un rost să se ducă acolo. Şi când au desfăcut sarcinile lor, au aflat că marfa lor le-a fost dată înapoi. Şi-au zis ei atunci: „O, tată al nostru! Ce să mai dorim noi [mai mult]?” Avem şi provizii şi ne-au fost restituiţi şi banii pe care i-am plătit pentru acestea. Nu vedem nici un motiv pentru care să nu ne întoarcem acolo alături de fratele nostru. „Iată că marfa noastră ne-a fost dată înapoi. Astfel vom procura noi provizii pentru familia noastră şi-l vom păzi pe fratele nostru şi vom adăuga noi o încărcătură de cămilă şi aceasta este o măsură uşoară!” După ce Iosif dispăruse, Iacob nu-l mai lăsase niciodată pe Beniamin să plece alături de fraţii lui. În el îl vedea pe Iosif şi se consola astfel de dispariţia lui. Acesta devenise mult mai drag lui şi de aceea a zis: „Nu-l voi trimite împreună cu voi până ce nu veţi face învoială cu mine înaintea lui Allah să mi-l aduceţi înapoi, afară de situaţia că voi aţi fi înconjuraţi!” Numai de veţi fi atacaţi şi nu veţi mai avea cale de scăpare, numai în acest caz nu veţi fi învinuiţi. „Şi când au făcut legământul, a zis el: “Allah este Chezaş pentru ceea ce vorbim!” Iacob a făcut legământ cu fiii săi. Era foarte neliniştit în privinţa fiului său. Cu toate acestea, nici o măsură de precauţie nu se poate interpune vreodată în faţa unui lucru predestinat [să se întâmple]. Dacă nu ar fi fost acea lipsă mare de provizii, nu l-ar fi lăsat să se ducă cu fraţii săi. Cu toate acestea, numai Allah hotărăşte şi conduce, şi El face ceea ce Voieşte. Şi Iacob le-a cerut fiilor săi să nu intre în Egipt printr-o singură poartă, ci să se împartă în grupuri şi să intre prin mai multe locuri. De ce a făcut acest lucru? Exegeţii au în acest sens mai multe explicaţii. Se spune că fiii lui Iacob erau chipeşi şi acesta le-a cerut să caute mai multe intrări ca să scape de ochii care deoache. Într-o altă opinie se spune că a dorit ca ei să întrebe de Iosif şi să poate strânge astfel veşti referitoare la el. Prima părere pare mai temeinică, deoarece în verset se spune: „Eu nu vă pot fi de nici un folos împotriva lui Allah.” ﴾ Şi când au intrat aşa cum le-a poruncit tatăl lor, nu le-a fost aceasta de nici un folos împotriva [hotărârii] lui Allah. N-a fost decât că s-a împlinit o dorinţă din sufletul lui Iacob. El avea înţelepciunea din ceea ce l-am învăţat Noi, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu. ﴿ [Coran 12:68] În Biblie se spune că Iacob a trimis unele daruri înaltului dregător, adică lui Iosif, şi anume: fistic şi migdale, tămâie şi smirnă, puţin balsam şi puţină miere. De asemenea au luat o cantitate dublă de argint cu ei, pentru a-l putea restitui pe cel ce a fost pus înapoi în sacii lor. („Facerea”, capitolul 43) ﴾ Când au intrat ei la Iosif, l-a luat [acesta] pe fratele său lângă el şi i-a zis: „Eu sunt fratele tău. Nu fi îngrijorat pentru ceea ce au făcut ei!” ~ Când le-a pregătit proviziile lor, a pus el cupa în sacul de pe cămila fratelui său. Apoi un vestitor a strigat: „O, voi călătorilor! Voi sunteţi nişte hoţi!” ~ Au zis, întorcându-se la ei: „Ce vă lipseşte?” ~ Au răspuns: „Ne lipseşte măsura regelui! Iar acela care o va aduce, va primi [încă] o sarcină de cămilă. Şi eu îi sunt chezaş!” ﴿ [Coran 12:69-72] ﴾ Au zis: „Pe Allah, voi ştiţi că n-am venit să facem stricăciune în ţară şi nu suntem hoţi!” ~ Au răspuns: "Şi care să fie pedeapsa lui, dacă voi sunteţi mincinoşi?” ~ Au zis: „Pedeapsa lui, a aceluia în ai cărui saci va fi găsită, este că el însuşi va fi răsplată. Astfel îi pedepsim noi pe cei nelegiuiţi!” ~ Şi a început cu sacii lor înainte de sacul fratelui său. Apoi a scos-o din sacul fratelui său. Astfel am plănuit Noi vicleşugul pentru Iosif. El nu ar fi putut să-l ia pe fratele său, după religia regelui, decât cu voia lui Allah. Noi îi ridicăm câteva trepte pe cei pe care voim şi peste oricine are ştiinţă, este cineva mai ştiutor. ﴿ [Coran 12:73-76] ﴾ Au zis: „Dacă el a furat, a mai furat şi un frate al lui mai înainte”. Însă Iosif a ţinut aceasta ascunsă în sufletul său şi nu le-a dezvăluit-o, ci a zis el [în sinea lui]: „Voi sunteţi într-o poziţie şi mai rea, dar Allah ştie mai bine despre ceea ce spuneţi!” ~ Au răspuns ei: „O, Al-Aziz! El are un tată tare bătrân! Ia-l pe unul dintre noi în locul lui! Noi vedem că tu eşti cu adevărat dintre oamenii binefăcători!” ~ A zis: „Ferească Allah să luăm pe altcineva decât pe acela la care am găsit lucrul nostru, căci atunci noi am fi nedrepţi!” ﴿ [Coran 12:77-79] În versetele prezentate mai sus se vorbeşte despre cea de-a doua călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt, de data aceasta însoţiţi de fratele lor mai mic, Beniamin. Iosif l-a luat deoparte pe fratele său Beniamin şi i-a spus cine este. I-a cerut însă să nu dezvăluie deocamdată această taină. După aceea, Iosif a urzit un plan pentru a-l împiedica pe Beniamin să se întoarcă cu fraţii săi şi să rămână astfel alături de el în Egipt. Le-a cerut servitorilor săi să-i ascundă cupa cea mare în sacul lui Beniamin. Când fraţii săi au plecat, Iosif şi-a trimis slujitorii după ei, spunându-le că lipseşte cupa cea mare a regelui şi că îi suspectează pe ei că au furat-o. Iar acela ce o va aduce va primi încă o încărcătură de grâu pe cămilă. Fraţii săi au fost surprinşi de acest lucru şi au spus că nu veniseră acolo pentru a înfăptui nelegiuiri. „Pe Allah, voi ştiţi că n-am venit să facem stricăciune în ţară şi nu suntem hoţi!” Voi ştiţi preabine că am fost primiţi aici cu onoruri şi nu am avut niciodată vreun gând rău. Iar cei ce îi învinuiau, au întrebat: "Şi care să fie pedeapsa lui, dacă voi sunteţi mincinoşi?” ~ Au zis: „Pedeapsa lui, a aceluia în ai cărui saci va fi găsită, este că el însuşi va fi răsplată. Astfel îi pedepsim noi pe cei nelegiuiţi!” Aşa spunea legea lor (Şari’a): dacă o persoană fura de la o altă persoană, pedeapsa datorată hoţului era că acesta trebuia să devină slujitorul celui de la care furase. Şi au început să caute în fiecare sac cupa regelui şi: „... a început cu sacii lor înainte de sacul fratelui său. Apoi a scos-o din sacul fratelui său.” A început cu sacii lor, căci numai aşa putea să înlăture orice urmă de suspiciune din partea lor. Apoi Allah a grăit: „Astfel am plănuit Noi vicleşugul pentru Iosif. El nu ar fi putut să-l ia pe fratele său, după religia regelui” Dacă nu ar fi spus chiar ei că persoana care a furat să fie luată de cel de la care s-a furat, Iosif nu ar fi putut să îl ia pe Beniamin după religia stabilită de rege. Cu toate acestea, Allah a hotărât altfel şi a grăit: „decât cu voia lui Allah. Noi îi ridicăm câteva trepte pe cei pe care voim şi peste oricine are ştiinţă, este cineva mai ştiutor.” În mod evident, Iosif a fost înzestrat cu multă înţelepciune. Şi totul s-a întâmplat cu voia lui Allah, căci El a deschis o portiţă pentru ca părinţii, fraţii şi neamul său să vină şi să se stabilească în Egipt, un moment de seamă în istoria omenirii. Cu toate acestea, când au văzut cu proprii lor ochi că în sacul lui Beniamin era ascunsă cupa regelui, au spus: „Dacă el a furat, a mai furat şi un frate al lui mai înainte”. Şi prin „un frate al lui” se refereau la Iosif. Exegeţii spun că Iosif furase idolii bunicii din partea mamei şi îi sfărâmase. De asemenea se referă şi la faptul că Iosif obişnuia să fure mâncare de acasă şi să hrănească săracii. „Însă Iosif a ţinut aceasta ascunsă în sufletul său şi nu le-a dezvăluit-o”, se referă la faptul că a rostit aceste vorbe în gând, nu cu voce tare. „Voi sunteţi într-o poziţie şi mai rea, dar Allah ştie mai bine despre ceea ce spuneţi!” Nu putea să-şi dezvăluie adevărata identitate la acea vreme şi astfel a păstrat tăcerea, căci a dorit să arate bunăvoinţă, milostenie şi iertare. Atunci au început ei să ceară îndurare şi au zis: „O, Al-Aziz! El are un tată tare bătrân! Ia-l pe unul dintre noi în locul lui! Noi vedem că tu eşti cu adevărat dintre oamenii binefăcători!”, ceea ce înseamnă că noi nu întemniţăm un nevinovat şi eliberăm un vinovat, căci aceasta nu s-ar potrivi legii noastre. ﴾ Când n-au mai avut nici o nădejde în privinţa lui, s-au tras deoparte ca să se sfătuiască. A zis cel mai mare dintre ei: „Oare nu ştiţi că tatăl vostru a făcut legământ cu voi înaintea lui Allah? Şi [nu vă amintiţi] cum l-aţi pierdut voi pe Iosif mai înainte? Eu nu voi pleca din [acest] pământ până ce nu-mi va îngădui tatăl meu sau până ce Allah nu va judeca în favoarea mea, căci El este cel mai bun dintre judecători! ~ Întoarceţi-vă la tatăl vostru şi spuneţi-i: „O, tată al nostru! Fiul tău a furat. Noi nu facem mărturie decât pentru ceea ce ştim şi noi nu ne-am putut păzi de cele nevăzute! ~ Întreabă cetatea în care am fost şi caravana cu care am venit! Noi nu spunem decât adevărul!” ﴿ [Coran 12:80-82] ﴾ A zis [Iacob]: „Ba mai degrabă sufletele voastre au născocit ceva rău pentru voi! Dar răbdare cuviincioasă! Poate că Allah mi-i va aduce pe toţi! Căci El este cel Atoateştiutor [şi] Înţelept!” ~ S-a întors de la ei şi a zis: „Cât de rău îmi pare pentru Iosif!” Şi ochii lui s-au albit de tristeţe şi el era mâhnit. ~ Au zis ei: „Pe Allah! Tu nu vei conteni să-l pomeneşti pe Iosif, până ce nu te vei sfârşi şi nu vei fi printre cei morţi!” ~ A răspuns el: „Însă eu nu mă plâng decât numai faţă de Allah pentru supărarea şi mâhnirea mea, căci eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi! ~ O, fiii mei! Purcedeţi şi căutaţi-i pe Iosif şi pe fratele său şi nu vă pierdeţi nădejdea în îndurarea lui Allah! Nu-şi pierde nădejdea în îndurarea lui Allah decât neamul de necredincioşi!”. ﴿ [Coran 12:83-87] În continuare, Coranul ne revelă povestea fraţilor lui Beniamin, care nu mai aveau nici o nădejde că îl puteau lua înapoi de la Iosif. S-au tras deoparte să se sfătuiască ce decizie să ia în această privinţă. Cel mai mare dintre ei, Ruben, a zis: „Oare nu ştiţi că tatăl vostru a făcut legământ cu voi înaintea lui Allah?”, că trebuie să-l aduceţi înapoi indiferent ce ar fi, având scuză numai de veţi fi atacaţi şi nu veţi mai avea altă scăpare. Acum nu putem îndeplini acest legământ şi am dat greş ca şi în cazul lui Iosif. Nu îndrăznesc să-mi întâlnesc tatăl. Voi rămâne aici şi „Eu nu voi pleca din [acest] pământ până ce nu-mi va îngădui tatăl meu (să mă întorc) sau până ce Allah nu va judeca în favoarea mea (permiţându-mi să-l aduc pe fratele meu părintelui meu), căci El este cel mai bun dintre judecători!” Le-a cerut să se întoarcă la tatăl lor şi a zis: „Întoarceţi-vă la tatăl vostru şi spuneţi-i: „O, tată al nostru! Fiul tău a furat.”, spuneţi-i ce şi cum s-a întâmplat şi spuneţi-i că povestiţi ceea ce aţi văzut. „Noi nu facem mărturie decât pentru ceea ce ştim şi noi nu ne-am putut păzi de cele nevăzute! ~ Întreabă cetatea în care am fost şi caravana cu care am venit! Noi nu spunem decât adevărul!” Ceea ce-ţi spunem este o poveste bine-cunoscută în Egipt, poţi să-i întrebi pe aceştia sau pe cei din caravana cu care am venit. Noi spunem numai adevărul. Cu toate acestea, Iacob nu putea să-i creadă cu uşurinţă. Îi cunoştea bine şi mai auzise o dată astfel de poveşti de la ei. El a zis: „Ba mai degrabă sufletele voastre au născocit ceva rău pentru voi! Dar răbdare cuviincioasă!” Nu-i stă lui în fire să înşele sau să fure de la oameni. Încă o dată aţi inventat o scuză şi singura modalitate este de a avea răbdare. Apoi a zis Iacob: „Poate că Allah mi-i va aduce pe toţi! Căci El este cel Atoateştiutor [şi] Înţelept!”, adică pe Iosif, pe Beniamin şi pe Ruben. El cunoaşte prea-bine suferinţa mea şi ştie cât de mult mă doare dispariţia lor. S-a întors de la ei (şi-a întors faţa pentru a nu le mai vedea chipurile) şi a zis: „Cât de rău îmi pare pentru Iosif!”, îmi lipseşte atât de mult încât abia mă mai pot stăpâni. Această veche rană se deschisese şi şi-a amintit încă o dată prin ceea ce trecuse atunci. Şi a plâns şi a jelit atât de mult încât „ochii lui s-au albit de tristeţe şi el era mâhnit.” Suferinţa lui era atât de mare, încât nu mai avea nici lacrimi să plângă şi atunci şi-a stăpânit durerea şi suferinţa, căci nu mai putea să jelească. Când au văzut fiii lui suferinţa părintelui lor, n-au mai putut îndura şi au zis: „Pe Allah! Tu nu vei conteni să-l pomeneşti pe Iosif, până ce nu te vei sfârşi şi nu vei fi printre cei morţi!” Însă el a răspuns că nu se plânge de nimic nici în faţa lor, nici în a celorlalţi. „Însă eu nu mă plâng decât numai faţă de Allah pentru supărarea şi mâhnirea mea, căci eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi!” Allah va deschide portiţa Îndurării Sale şi în curând îmi va dărui alinare pentru suferinţele şi durerile mele. Iosif a avut un vis şi acel vis se va adeveri. Atât eu, cât şi voi ne vom pleca în faţa lui. Încă nu s-a întâmplat acest lucru. Iosif trebuie să fie undeva aproape, trebuie să fie în viaţă şi trebuie să aibă o poziţie înaltă. „O, fiii mei! Purcedeţi şi căutaţi-i pe Iosif şi pe fratele său şi nu vă pierdeţi nădejdea în îndurarea lui Allah! Nu-şi pierde nădejdea în îndurarea lui Allah decât neamul de necredincioşi!” Plecaţi şi căutaţi-l pe el şi pe fratele său. Încredeţi-vă în Îndurarea lui Allah, El înlătură greutăţile, aduce alinare şi vestire minunată. Şi astfel au plecat din nou în Egipt. Fraţii lui Iosif îşi mărturisesc greutăţile înaintea lui ﴾ Şi când au intrat la el [la Iosif], au zis ei: „O, Al-Aziz! S-a abătut nenorocirea asupra noastră şi asupra familiei noastre şi nu venim decât cu o marfă lipsită de mare valoare! Deci dă-ne nouă o măsură plină şi fă-ţi şi milostenie cu noi, căci Allah îi răsplăteşte pe cei milostivi!”. ~ A zis: „Oare ştiţi ce aţi făcut cu Iosif şi cu fratele său, când aţi fost neştiutori?” ~ Au răspuns ei: „Oare tu eşti cu adevărat Iosif!?” A zis el: „Eu sunt Iosif iar acesta este fratele meu! Allah Şi-a revărsat harul asupra noastră. Cei care au frică şi au răbdare... Allah nu pierde răsplata celor binefăcători!” ﴿ [Coran 12:88-90] ﴾ Au zis ei: „Pe Allah! Într-adevăr, Allah te-a preferat pe tine nouă, iar noi am fost supuşi greşelii!” ~ A zis el: „Astăzi nu mai este nici o dojană împotriva voastră! Allah să vă ierte, căci El este cel mai milostiv dintre cei milostivi! ~ Duceţi-vă cu această cămaşă a mea şi puneţi-o pe faţa tatălui meu, şi el va deveni din nou văzător. Şi veniţi la mine cu tot neamul vostru!”. ﴿ [Coran 12:91-93] Fraţii lui Iosif au ajuns din nou în Egipt. Au mers să-l vadă pentru a obţine provizii şi pentru a-l ruga să fie milostiv şi să-l înapoieze pe fratele lor, Beniamin. I-au explicat greutăţile ce s-au abătut asupra lor, asupra părintelui şi a familiei lor şi au zis: „O, Al-Aziz! S-a abătut nenorocirea asupra noastră şi asupra familiei noastre”, din cauza foametei, a greutăţilor şi a familiei numeroase. Şi „...nu venim decât cu o marfă lipsită de mare valoare!” De vreme ce nu mai avem arginţi sau mărfuri ce au căutare, asta este tot ce am adus pentru a plăti proviziile noastre. Ibn Abbas a spus că au adus frânghii vechi ce nu puteau fi folosite, seminţe de melisă şi mir. Acceptă aceste lucruri de la noi şi dă-ne, în locul acestora, provizii. Şi pentru asta „... dă-ne nouă o măsură plină şi fă-ţi şi milostenie cu noi, căci Allah îi răsplăteşte pe cei milostivi!” Când a aflat Iosif neajunsurile lor şi nevoia de provizii, nu a mai putut păstra tăcerea. Sentimentele sale au ieşit la suprafaţă şi a zis: „Oare ştiţi ce aţi făcut cu Iosif şi cu fratele său, când aţi fost neştiutori?” Şi au fost ei surprinşi peste măsură şi au zis: „Oare tu eşti cu adevărat Iosif!?” Veniseră la el şi-l întâlniseră de mai multe ori, însă niciodată nu le trecuse prin gând că ar putea fi Iosif. Nu puteau să creadă că este adevărat. Însă Iosif a zis: „Da! ...Eu sunt Iosif iar acesta este fratele meu!” Eu sunt Iosif pe care l-aţi nedreptăţit şi acesta este fratele meu. Le-a reamintit de invidia şi duşmănia lor faţă de el şi faţă de fratele său şi a zis: „Allah Şi-a revărsat harul asupra noastră.”, după toate încercările şi greutăţile ce s-au abătut asupra noastră, Allah şi-a pogorât Îndurarea şi nesfârşita Sa Bunătate asupra noastră, şi aşa am ajuns astăzi ceea ce sunt. „Cei care au frică şi au răbdare... Allah nu pierde răsplata celor binefăcători!” Şi au recunoscut ei autoritatea lui asupra lor şi au înţeles ei că Allah, în Marea Sa Milostenie, îl alesese pe el. Au zis: „Pe Allah! Într-adevăr, Allah te-a preferat pe tine nouă” şi astfel şi-au mărturisit ei greutăţile şi păcatele şi au zis: „iar noi am fost supuşi greşelii!” Iosif avea însă un suflet milostiv şi nu era răzbunător. Le-a reamintit ceea ce făcuseră atunci când fuseseră neştiutori, însă în prezent nu mai avea nici o mustrare împotriva lor. „Astăzi nu mai este nici o dojană împotriva voastră!” Iosif a cerut iertare la Allah şi pentru faptele lor şi a zis: Allah să vă ierte, căci El este cel mai milostiv dintre cei milostivi! Apoi Iosif le-a cerut să se întoarcă la părintele lor cu cămaşa sa, să o pună pe faţa tatălui lor şi astfel acesta îşi va recăpăta din nou vederea. Aceasta a fost una dintre minunile sale, una dintre dovezile Profeţiei. După aceea, trebuiau să aducă întreaga lor familie în Egipt şi să ducă acolo o viaţă liniştită. „Duceţi-vă cu această cămaşă a mea şi puneţi-o pe faţa tatălui meu, şi el va deveni din nou văzător. Şi veniţi la mine cu tot neamul vostru!”. ﴾ Când caravana a părăsit [Egiptul], tatăl lor a zis: „Eu simt mirosul lui Iosif, chiar dacă-mi spuneţi că aiurez!”. ~ Iar ei i-au răspuns: „Pe Allah, tu eşti încă în vechea ta rătăcire!” ~ Şi când a sosit binevestitorul, a pus-o peste faţa lui şi el a devenit din nou văzător. Şi a zis [Iacob]: “Nu v-am spus că eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi?” ~ Iar ei au zis: „O, tată al nostru! Roagă-te pentru iertarea greşalelor noastre, căci noi am fost păcătoşi!”. ~ El le-a răspuns: „Voi cere de la Domnul meu iertare pentru voi, căci El este Iertător, Îndurător!”. ﴿ [Coran 12:94-98] Ibn Abbas a spus că atunci când caravana a plecat, adierea vântului a adus mireasma cămăşii lui Iosif la Iacob şi a zis el: „Eu simt mirosul lui Iosif, chiar dacă-mi spuneţi că aiurez!”. Se spune că a simţit mirosul lui Iosif de la o distanţă de trei zile. Iar ei i-au răspuns: „Pe Allah, tu eşti încă în vechea ta rătăcire!” Suddi a spus că au folosit un cuvânt urât. Allah a spus: “Şi când a sosit binevestitorul, a pus-o peste faţa lui şi el a devenit din nou văzător.” De îndată ce a venit şi a pus cămaşa lui Iosif pe faţa sa, Iacob şi-a recăpătat vederea şi a zis apoi fiilor săi: “Nu v-am spus că eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi?” Am ştiut că Allah mi-l va aduce din nou pe Iacob şi ne va reuni pe toţi laolaltă. Mă acuzaţi că am îmbătrânit şi că aiurez, însă eu cunosc Semnul lui Allah şi Făgăduinţa Sa. Fiii lui au zis atunci: „O, tată al nostru! Roagă-te pentru iertarea greşalelor noastre, căci noi am fost păcătoşi!”. Roagă-te la Allah pentru iertarea greşelilor noastre. Deoarece avuseseră intenţia de a se căi mai înainte de a comite păcate, Allah i-a călăuzit să ceară îndurare. Tatăl lor a răspuns rugăminţii lor şi a spus: „Voi cere de la Domnul meu iertare pentru voi, căci El este Iertător, Îndurător!”. Împlinirea visului ﴾ Şi când au intrat la Iosif, i-a primit el pe părinţii săi şi a zis: „Intraţi în Egipt - cu voia lui Allah - în siguranţă!” ~ Şi el i-a ridicat pe părinţii săi pe tron şi au căzut [cu toţii] dinaintea lui, prosternându-se, iar el a zis: „O, tată! Acesta este tâlcul vedeniei mele de odinioară. Domnul meu a făcut-o să fie adevăr şi a fost bun cu mine, căci m-a scos din temniţă, iar pe voi v-a adus din pustietate, după ce Şeitan a iscat pizmă între mine şi fraţii mei. Domnul meu este binevoitor cu ceea ce voieşte. El este Cel Atoateştiutor [şi] Înţelept! ~ Doamne! Tu mi-ai dat putere şi m-ai învăţat tâlcuirea vedeniilor! Tu eşti Creatorul cerurilor şi pământului! Tu eşti Ocrotitorul meu în această lume şi în Lumea de Apoi! Ia-mi viaţa când eu sunt în totală supunere [musulman] şi alătură-mă celor evlavioşi!” ﴿ [Coran 12:99-101] Acesta este ultimul subcapitol al acestei frumoase istorisiri, ce conţine numeroase pilde pentru omenire. Când, după o perioadă atât de îndelungată, părinţii săi au venit la el, Iosif i-a primit cu onoruri depline şi i-a îmbrăţişat. Într-o altă versiune se spune că Iosif i-a întâlnit într-un cort, în afara Egiptului. Şi când se apropiau ei de pământul Egiptului, a zis Iosif: „Intraţi în Egipt - cu voia lui Allah - în siguranţă!” Acest lucru este susţinut de Suddi. „Şi el i-a ridicat pe părinţii săi pe tron şi au căzut [cu toţii] dinaintea lui, prosternându-se” În Biblie se spune că mama lui se stinsese din viaţă. Unii învăţaţi au spus că ea a fost readusă la viaţă. Alţii spun că în versetul de mai înainte s-a folosit pluralul „părinţii săi”, deoarece se referă şi la mătuşa lui, Lia. Ibn Jarir şi alţii au spus: „Coranul indică în mod clar faptul că mama lui trăia în acea vreme, aşa că nu ar trebui să facem referire la cărţile creştinilor şi ale evreilor. Şi aceasta este o concepţie temeinică.” Când şi-a adus părinţii şi i-a aşezat de o parte şi de alta a tronului, atât ei, cât şi cei unsprezece fraţi ai săi s-au plecat înaintea lui pentru a-şi demonstra respectul şi stima ce i-o purtau. Islamul a interzis însă această manifestare, de a ne pleca în faţa altora pentru a ne arăta respectul. „O, tată! Acesta este tâlcul vedeniei mele de odinioară.” Iosif şi-a amintit deodată visul său din copilărie şi a zis: „Tată! Visul meu s-a adeverit când am văzut soarele cu luna şi unsprezece stele plecându-se înaintea mea. Mi-ai cerut să nu împărtăşesc nimănui acest vis. Îţi aminteşti acum?” „Domnul meu a făcut-o să fie adevăr şi a fost bun cu mine, căci m-a scos din temniţă” După toate câte am suferit şi am îndurat, m-a făcut acum căpetenia Egiptului, legea mea este ascultată şi slăvită oriunde m-aş îndrepta. Voi aţi trăit în deşertul îndepărtat şi acum El v-a adus aici pentru a sălăşlui alături de mine. „... iar pe voi v-a adus din pustietate, după ce Şeitan a iscat pizmă între mine şi fraţii mei.” „Domnul meu este binevoitor cu ceea ce voieşte. El este Cel Atoateştiutor [şi] Înţelept!” Când Domnul meu doreşte să facă un lucru, El creează mijloace pentru existenţa acelui lucru. Creează mediul potrivit şi face ca întreaga natură să vină în întâmpinarea acelui lucru. El are ştiinţă despre toate lucrurile şi El este Preaînţelept. Acum a aflat Iosif că favorurile acordate de Allah au fost încheiate în ceea ce-l priveşte şi că este din nou alături de părinţii şi de neamul său. El ştia că această lume este numai un loc temporar şi că moartea se apropie de fiecare corp în parte. El i-a mulţumit lui Allah, şi-a arătat recunoştinţa şi s-a rugat la El pentru o viaţă milostivă în această lume şi o moarte pe calea islamului. El a zis: „Doamne! Tu mi-ai dat putere şi m-ai învăţat tâlcuirea vedeniilor! Tu eşti Creatorul cerurilor şi pământului! Tu eşti Ocrotitorul meu în această lume şi în Lumea de Apoi! Ia-mi viaţa când eu sunt în totală supunere [musulman] şi alătură-mă celor evlavioşi!” Este posibil să fi făcut această rugăciune la vremea bătrâneţii, după cum a făcut Profetul nostru - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - când se apropia de ceasul morţii, şi anume: „O, Allah! Spre Prietenul Preaînalt.” A spus acest lucru de trei ori.” (Al-Bukhari) Este posibil ca Iosif să fi vorbit despre moarte când era plin de vigoare. Acest lucru este permis de Şari’a lor. Ibn Abbas a relatat: „Nici un alt profet nu şi-a dorit moartea în afară de Iosif.” Legea (Şari’a) noastră interzice exprimarea dorinţei de a muri în afară de perioadele pline de încercări (Fitna). Mu’ad a relatat o rugăciune pe care a făcuto Profetul nostru, şi anume: „Şi când trimiţi o încercare asupra unui neam, ia-ne la Tine mai înainte de aceasta.” (Musnad Ahmed) Într-un alt Hadis se spune: „O, fiu al lui Adam! Moartea este mai bună pentru tine decât încercarea (Fitna)” (Ad-Darimi) Şi Maria – Pacea asupra ei – a făcut această rugăciune: „O, de aş fi murit înainte de aceasta şi cu totul de-aş fi fost uitată!” [Coran 19:23] În acest mod şi-a dorit moartea Ali bin Talib, cel de-al patrulea calif al islamului, când în timpul stăpânirii lui greutăţile s-au înăsprit şi oamenii au început să se lupte şi să se omoare unii pe alţii. Aşa s-a întâmplat şi cu imamul Bukhari când duşmanii săi au început să-i facă greutăţi. Însă în vremuri liniştite alta este situaţia. Anas bin Malik a spus că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a zis: „O persoană nu trebuie să-şi dorească moartea atunci când o greutate se abate asupra sa. De a fost făcător de bine, îşi va spori faptele bune şi răsplata. Iar de a fost răufăcător, apoi să se căiască. Se poate spune: «O, Allah! Ţine-mă în viaţă atâta timp cât ştii că viaţa este mai bună pentru mine şi ia-mă dacă ştii că moartea ar fi mai bună pentru mine.»” (convenit) Prin „greutate”, se înţelege aici o boală ce a pus stăpânire pe corp, şi nu se referă deloc la religie. Este limpede că Iosif a dorit acest lucru, fie când se apropia de ceasul morţii, fie mai înainte. În nobilul Coran, Allah a grăit: ﴾ Sau aţi fost voi martori când a venit moartea la Iacob, atunci când el i-a întrebat pe fiii lui: “Pe cine veţi adora voi după moartea mea?” Şi i-au răspuns ei: “Voim să-l adorăm pe Domnul tău şi pe Domnul părinţilor tăi Avraam, Ismail şi Isaac, pe Domnul cel Unic. Noi numai Lui îi vom fi supuşi [musulmani]!” ﴿ [Coran 2:133] Iacob şi-a sfătuit copiii să urmeze veşnica religie a islamului, cu care i-a trimis Allah pe toţi profeţii – Pacea fie asupra lor. În Biblie se spune că Iacob le-a cerut copiilor săi să vină şi să se strângă în jurul său pentru a le prooroci ceea ce se va întâmpla mai departe cu ei. Lui Iuda i-a adus vestea minunată că din urmaşii săi se va naşte un profet, ce va fi urmat de multe popoare. (Biblia, „Facerea”, capitolul 49) Se spune că la moartea lui Iacob, egiptenii l-au jelit timp de şaptezeci de zile. Iosif le-a poruncit tămăduitorilor să-i îmbălsămeze tatăl, lucru ce a durat patruzeci de zile. Când zilele de jale au trecut, Iosif i-a cerut Faraonului permisiunea de a lua trupul tatălui său şi de a-l îngropa în pământul Canaanului. Faraonul i-a dat această permisiune şi atunci Iosif a plecat însoţit de mai-marii Faraonului. Când au ajuns la Habron, l-au îngropat în peştera din pământul Macpela, pe care îl cumpărase Avraam ca pământ de îngropare de la Efron. Apoi au mai jelit ei încă şapte zile. După ce şi-a îngropat tatăl, Iosif s-a întors în Egipt împreună cu fraţii săi şi cu cei ce l-au însoţit la înmormântare. Iosif i-a asigurat pe fraţii săi de gânduri paşnice şi aceştia au rămas în Egipt pentru totdeauna. (Biblia, „Facerea”, capitolul 50) Iosif a trăit vreme de o sută zece ani. A cerut familiei sale ca atunci când va pleca din Egipt să-i ia trupul şi să-l îngroape alături de cel al tatălui său. Şi ei i-au îmbălsămat trupul şi l-au pus într-un sicriu. A rămas în Egipt până în vremea lui Moise. Acesta l-a scos din Egipt şi l-a îngropat în pământul Canaanului