Povestea lui Dhul-Kifl – Pacea fie asupra sa

În Surat Al-Anbiya, după povestea lui Iov, Allah a grăit: ﴾ Şi [adu-ţi aminte] de Ismail şi de Idris şi de Dhu-l-Kifl - şi toţi erau răbdători. ~ Şi i-am făcut Noi să intre în îndurarea Noastră, căci ei au fost cu adevărat dintre cei evlavioşi. ﴿ [Coran 21:85,86] Tot după povestea lui Iov, în Surat Sad, se spune: ﴾ Şi adu-ţi aminte de robii Noştri Avraam, Isaac şi Iacob - cei cu putere [în adorare şi credinţă] şi cu pricepere! ~ I-am ales pe ei pentru un scop anume: vestirea mesajului despre Viaţa de Apoi. ~ Ei au fost la Noi printre cei mai buni aleşi. ~ Şi adu-ţi aminte de Ismail, de Eliseu, şi de Dhu-l-Kifl, căci toţi au fost printre cei mai buni! ﴿ [Coran 38:45-48] Este evident că, de vreme ce este menţionat în Coran alături de aceşti profeţi, şi el a fost profet. Fie ca Allah să trimită pacea Sa asupra tuturor. Această opinie este destul de răspândită. Cu toate acestea, unii au spus că el nu a fost profet. A fost numai un om cuvios, drept şi înţelept. Ibn Jarir consideră însă că această opinie nu are temei. Ibn Jarir şi Abu Najih au relatat că Mujahid a zis: „El nu a fost profet, ci a fost un om cuvios ce din propria sa dorinţă a călăuzit oamenii spre calea lui Allah, a judecat între ei cu dreptate şi din acest motiv a fost numit Dhul-Kifl, „cel ce s-a oferit voluntar”.” Ibn Jarir şi Ibn Abu Hatim au relatat că Mujahid a spus: „Când Eliseu a crescut, el a zis: «Mi-aş dori să pot numi pe cineva care să aibă grijă de oameni în timpul vieţii mele, pentru a putea vedea cum îşi va îndeplini datoria.» Astfel a chemat poporul la el şi a zis: «Pe acela ce va împlini pentru mine trei lucruri îl voi numi în locul meu. Iată cele trei condiţii: să postească în timpul zilei, să se roage în timpul nopţii şi să nu se mânie niciodată».” Atunci s-a ridicat un om şi a zis: „Eu sunt acela.” El a întrebat: „Posteşti întreaga zi, te rogi întreaga noaptea şi nu te mânii niciodată?” Acesta a răspuns: „Da.” Cu toate acestea, l-a întors în acea zi. A făcut acelaşi lucru şi a doua zi şi toţi ceilalţi au tăcut în afară de acel om care a zis din nou: „Eu sunt acela!” Şi atunci Eliseu l-a numit urmaş al său. Atunci Iblis a dat poruncă diavolilor săi: „Duceţi-vă după acel om.” Aceştia însă nu l-au putut amăgi sau devia de la calea cea dreaptă. Iblis le-a zis atunci: „Lăsaţi-l în seama mea.” Şi s-a arătat lui sub înfăţişarea unui bătrân sărac şi a venit la vremea când se odihnea. El nu dormise ziua sau noaptea în afară de acel moment în care se odihnea. Atunci Iblis a bătut la uşă. El a întrebat: „Cine este?” Iblis a zis: „Un bătrân sărman!” Atunci s-a ridicat, a deschis uşa şi Iblis a început să-i spună următoarea poveste: „Există o vrajbă între mine şi neamul meu, ei m-au nedreptăţit şi mi-au făcut mie mult rău.” Şi a continuat să-i povestească până ce timpul de odihnă a trecut şi a venit amiaza. Omul a zis: „Seara îţi voi lua de la ei drepturile ce ţi se cuvin.” Apoi a mers la curtea sa şi s-a uitat după acel om, însă nu l-a văzut nicăieri. În dimineaţa următoare, când judeca problemele poporului său, îl aştepta şi pe acel om, însă acesta nu s-a arătat. Atunci când a venit vremea de odihnă, a mers acasă şi, când era pe punctul de a adormi, omul acela s-a întors şi a bătut la uşă. Când a întrebat: „Cine este?”, acesta a răspuns: „Bătrânul acela.” A deschis uşa şi a zis: „Nu ţi-am spus ca atunci când voi fi la curtea mea să vii la mine?” Bătrânul a răspuns: „Neamul meu este într-adevăr foarte rău. Când au aflat că tu te afli în acea curte, mi-au zis: «Îţi vom da noi dreptul tău.» Însă după ce ai plecat, au început din nou să se opună să-mi dea dreptul ce mi se cuvine.” El a zis: „Du-te acum şi, când voi fi la curte, vino la mine.” Şi de asemenea nici în acea zi nu s-a putut odihni. A mers la curte şi l-a aşteptat pe acel bătrân, însă nici de data aceasta nu s-a arătat. Se simţea obosit şi lipsit de vlagă şi a zis unuia dintre cei ce-i îngrijeau gospodăria. „Nu lăsaţi pe nimeni să intre pe acea uşă, ca să mă pot odihni şi eu puţin, căci pleoapele îmi atârnă tare greu.” Cu toate acestea, bătrânul a apărut din nou la vremea obişnuită. Cel ce păzea uşa a zis: „Pleacă! Pleacă!” Bătrânul a zis: „Am venit la el ieri şi i-am vorbit despre nevoile mele.” Însă cel ce păzea uşa a răspuns că i se poruncise să nu lase pe nimeni să intre şi aşa va face. A părut dezamăgit, însă apoi s-a căţărat pe zid şi a intrat. A bătut din interior la uşă şi omul s-a trezit. A zis atunci celui ce păzea uşa: „Paznice! Nu ţi-am spus să nu laşi pe nimeni să intre?” Acesta a răspuns: „N-a intrat în casă pe această uşă! Întreabă-l pe unde a intrat?” Omul s-a ridicat să verifice uşa şi a găsit-o încuiată, aşa cum o lăsase. Bătrânul era înăuntru şi astfel şi-a dat seama cine era. L-a întrebat: „Tu eşti duşmanul lui Allah?” Bătrânul a răspuns: „Da! Am eşuat de multe ori în ceea ce te priveşte, aşa că am făcut ceea ce am făcut pentru a te mânia.” Şi din acest motiv Allah l-a numit Dhul-Kifl, căci şi-a asumat responsabilitatea de a face un lucru şi l-a împlinit. Abu Musa Al-Ash’ari a spus în timp ce era la amvon: „Dhul-Kifl nu a fost profet, ci a fost un om cuvios, care făcea în fiecare zi o sută de rugăciuni. Apoi a considerat de datoria sa să se roage o sută de rugăciuni în fiecare zi şi astfel a fost numit Dhul-Kifl.”